Tabără de meşteşuguri la Bastionul Ţesătorilor

Tabără de meşteşuguri la Bastionul Ţesătorilor

Foto: Arhivă

În această vară, 60 de elevi braşoveni cu vârste între 6 şi 14 ani vor avea ocazia să înveţe meşteşuguri populare direct de la artişti care încă le păstrează vii.

Mai exact, proiectul „Breslele braşovene între tradiţie şi modernitate”, promovat de Agenţia Metropolitană Braşov (AMB) şi Asociaţia Creatorilor de Artă Tradiţională şi Contemporană oferă ocazia elevilor proveniţi de la şcoli din Braşov, Sînpetru, Prejmer şi Lunca Cîlnicului de a participa la o tabără creativă în incinta Bastionului Ţesătorilor, potrivit monitorulexpres.ro.

Prima serie a taberei are loc în perioada 10-14 iulie, iar cea de a doua între 17 şi 21 iulie, iar copiii au de ales între zece ateliere de creaţie. În cadrul activităţilor, micuţii vor fi introduşi în viaţa de altă dată a Cetăţii şi vor învăţa pictura pe lemn, pictura pe sticlă, ceramica, broderia, creaţia de păpuşi, încondeierea ouălor şi împletituri vegetale din pănuşi şi sfoară.

Dragostea pentru aceste îndeletniciri străvechi le va fi transmisă de şase creatori populari cu experienţă.

La finalul celor două tabere, în luna august, produsele realizate de elevi vor fi admirate într-o expoziţie demonstrativă. Cu această ocazie va avea loc şi o expoziţie de costume populare în Piaţa Sfatului.

Distribuie dacă îți place!
Alte articole:   Dosarul RATBV instrumentat de DNA Brașov, strămutat la Ploiești
Loading...
loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.