blog-logo

publicitate

Marea împărțeală: cine sunt viceprimarii și vicepreședinții Consiliului Județean Brașov

Marea împărțeală: cine sunt viceprimarii și vicepreședinții Consiliului Județean Brașov

Negocierile pentru a obține majoritățile în Consiliul Local și în Consiliul Județean se pare că au ajuns, deocamdată, la un rezultat. Dacă pentru posturile de viceprimari, numele lui Răzvan Popa (PSD) și Adrian Atomei (PNL) nu sunt o surpriză, acestea fiind vehiculate de mai multe zile, negocierile pentru Consiliul Județean au fost mult mai  interesante.

În ambele cazuri, USL a obținut majoritatea doar cu ajutorul PP-DD, care  și-a asigurat astfel majoritatea cu condiția de a oferi postul de city manager lui Ovidiu Fodor, candidatul PP-DD la Primăria Brașov, personaj ale cărui studii economice îl califică pentru această funcție. Funcția de city manager (administratorul orașului) a fost înființată de primarul Geroge Scripcaru pe ultima sută de metri a mandatului trecut, când i-a fost evident că PDL va pierde alegerile și l-a pus pe post pe viceprimarul Miklos Gantz.

Alte articole:   De astăzi cei care vor călători cu avionul nu vor mai trebui să poate mască în aeroporturi și în cabină

La nivelul administrației județene, noii vicepreședinți negociați de majoritatea politică vor fi Mihai Pascu (PC) și Viorel Chiriac (PSD). Funcția de county manager  (administratorul județului) este deținută de liberalul Radu Ispas.

 

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.