blog-logo

PSD a contestat anularea alegerilor din Moieciu

PSD a contestat anularea alegerilor din Moieciu

Nicolae Clinciu şi Gheoprghe Manea. Foto: bzb.ro

Reprezentanţii PSD au depus o contestaţie la Biroul Electoral Central, dar şi la Curtea de Apel Bucureşti, în ceea ce priveşte decizia emisă de BEC privind reluare a alegerilor în comuna Moeciu. Decizia a venit ca urmare a unei contestaţii a PNL, care a contestat anularea a trei voturi care aveau aplicată ştampila în patrulaterul candidatului formaţiunii, Mircea Ioniţă Manea, numai că nu se înţelegea inscripţia votat de pe ştampilă.

BEC ar urma să se pronunţe, astăzi, cel târziu, asupra contestaţiei PSD, iar Curtea de Apel a stabilit drept termen de judecare data de 19 iunie. „Avem toate motivele să spunem că BEC a trecut foarte uşor peste procesul verbal constatator al rezultatelor alegerilor, întocmit de circumscripţia Moieciu. La secţia din satul Măgura s-a constatat existenţa a patru buletine fără ştampilă de control, iar în acest sens s-a făcut o întâmpinare în cadrul secţiei şi apoi o contestaţie la Biroul de Circumscripţie, dar BEC a precizat că nu a existat aşa ceva. Conform contestaţiei depuse de candidatul PSD Nicolae Clinciu la Biroul de Circumscripţie cele patru buletine de vot, trei cu ştampila neclară pe candidatul PNL şi altul cu ştampila neclară pe candidatul PSD, nu aveau nici ştampila de control aplicată, deci erau nule de drept şi nu suntem siguri că BEC a avut toate aceste documente pe care noi acum le-am ataşat contestaţiei, atunci când a decis reluarea alegerilor. Din punctul nostru de vedere, Nicolae Clinciu este primarul ales”, a explicat ieri Viorel Chiriac, secretarul executiv al PSD Braşov.

Alte articole:   Despre noi, femeile, în pandemie

Conform numărătorii voturilor de la Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 37 Moieciu candidatul PSD şi actual primar Nicolae Clinciu era declarat câştigător cu 948 de voturi, şi viceprimarul Ioniţă Manea (PNL), era pe locul II, cu două voturi mai puţin decât contracandidatul său.
Dacă contestaţiile PSD vor fi respinse se va organiza un nou scrutin pe 24 iunie la care vor participa toţi cei 9 candidaţi, dintre care trei independenţi. Reprezentanţii PNL au declarat ieri că ei deja se pregătesc de un nou scrutin şi îl susţin pe candidatul Ioniţă Manea. „O nouă campanile electorală înseamnă şi alte costuri, dar mai ales mult timp pierdut. Dar, dacă m-am înscris în această luptă, o voi continua până la capăt, chiar am întâmpinat multe greutăţi atât în campanile, cât şi la vot“, a precizat ieri Manea.

Alte articole:   Strategia de Dezvoltare Locala a Municipiului Codlea pentru perioada 2021-2027

Enigma buletinelor anulate
Reprezentanţii PNL consideră că alegerile ar fi trebuit câştigate la Moeciu de candidatul formaţiunii, dar acesta a pierdut, din cauza anulării celor trei buletine de vot, care au fost de fapt ştampilate în patrulaterul cu numele său, dar nu au fost considerate valide de Biroul Electoral de Circumscripţie, pe motivul că nu se înţelegea inscripţia ştampilei. Răzvan Blaj, care a fost observator din partea PNL în secţia din satul Măgura, unde au fost anulate cele trei voturi, a explicat că, iniţial, buletinele fuseseră validate. „La numărătoare, s-a pus problema celor trei buletine şi, ţinând cont că am studii juridice şi ştiu ce prevede legea, am reuşit să o determin cu argumente pe preşedinta secţiei să considere cele trei voturi valide. Când buletinele au ajuns însă, la circumscripţia din Moieciu s-a decis anularea lor, după ce reprezentanta PDL din Măgura contestase valabilitatea celor trei voturi“, a explicat Blaj.

Alte articole:   Proiecte pentru 2021 la Făgăraș, în contextul crizei sanitare

Acest lucru i-a determinat pe liberali să depună contestaţia la BEC. „Intenţia de vot a fost clară, iar alegerile trebuiau câştigate de domnul Ioniţă Manea. Sunt sigur că pe 24 iunie, dumnealui va fi declarat câştigător şi îl voi sprijini şi în această campanie, fiindcă am tot interesul ca toate comunităţile vecine Râşnovului să poată implementa cât mai multe proiecte de dezvoltare şi să nu mai existe diferenţe majore ca acum“, a precizat Adrian Veştea, responsabil de zonă al PNL la alegerile din 10 iunie 2012.

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate