PC: Nu vom face alte alianţe decât cele rezultate în urma votului

PC: Nu vom face alte alianţe decât cele rezultate în urma votului

Analizând cu atenţie rezultatele votului de la Braşov, care până la urmă reprezintă expresia liberă a voinţei cetăţenilor, considerăm, fara modestie, că deşi USL nu şi-a adjudecat primaria Brasov, scrutinul din 10 iunie reprezintă un caştig pentru alianţa noastră. Respectăm voinţa cetăţenilor Braşovului care au decis că George Scripcaru merită un al treilea mandat de  primar, însă este important de subliniat că victoria sa s-a realizat mult mai greu decat se aştepta PDL-ul, cu un avans de câteva procente, ceea ce demonstreaza că de facto mult mai multi brasoveni decat in 2008 au fost nemulţumiţi de politicile fostului partid de guvernământ, chiar şi in plan local (având in vedere că in urma cu 4 ani George Scripcaru a obţinut aproape 70% din preferintele votanţilor). In plus, s-a schimbat majoritatea in Consiliul Local, PDL pierzand  6 posturi de consilier, in timp ce USL a câştigat 3 fata de mandatul 2008-2012,  unul dintre acestea fiind atribuite Partidului Conservator , care nu a avut consilieri  in vechiul Consiliu Local. Pe de alta parte victoria USL la Consiliul Judetean este de necontestat si nu mai necesită nici un fel de comentarii.

Dincolo de evidenta satisfacţie a câştigării supremaţiei zdrobitoare în Consiliul Judeţean şi a majorităţii în Consiliul Local,  aceste rezultate ne  obligă, vrand-nevrand, să coabităm cu fostul si viitorul primar Scripcaru şi să clădim un Braşov stabil,in primul rand pentru oameni si interesul acestora de a trăi o viaţă mai buna la ei acasa.

Îi atragem atenţia însă domnului primar că, deşi suntem dispuşi şi chiar dorim să cooperăm pentru binele Braşovului, nu vom accepta şi tolera nici o derapare spre tehnicile de tipul celor inventate de domnul Băsescu, în sensul constituirii absurde în Consiliul Local a unei alte majorităţi decât cea hotărâtă de electorat. Este mai mult decat clar că  USL este majoritar in forul local de decizie al municipiului pentru urmatorii 4 ani şi interpretăm disponibilitatea anunţată a primarului pentru alianţe, în sensul colaborării şi nu al constituirii unor grupuri de interese.

Insuccesul general al PDL este in fapt nota de plată  pe care românii au trimis-o celor care le-au stricat viaţa, iar după alegerile generale nu vor mai conta deloc: nici portocaliul, nici verdele şi nici steluţele mov sau cum o sa le mai treacă prin cap sefilor PDL care au încercat toate medodele posibile pentru salvarea  imaginii  tamponate de catre electorat.

Deşi PDL a suferit o înfrângere zdrobitoare, preşedintele Traian Băsescu a comentat in stilul caracteristic. „Ferească Dumnezeu de mai rău”, a declarat acesta, râzând, înainte de întâlnirea de la Cotroceni cu Prinţul Charles.Numai ca de fapt numai liniştit nu era, de vreme ce a mai comis o gafă, felicitându-l pe nobilul oaspete pentru…….. cei 60 de ani de casatorie ai parinţilor săi: regina Elisabeta a II-a şi prinţul Philip, anii de celebrat fiind de fapt de domnie a Reginei Marei Britanii.

Practic, PDL a pierdut şi datorită aroganţei, indiferenţei, sentimentului că fiind la putere oamenii partidului nu vor păţi nimic, a afacerilor care au sfidat orice urmă de bun simţ şi mai ales a calităţii slabe a oamenilor impinsi în faţă. USL este dator fata de oameni sa faca administraţie cu totul altfel, pentru a răspunde încrederii românilor care i-au acordat voturi pe 10 iunie.

Nicoleta Buta, vicepreşedinte PC Braşov

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap