PC: Fosta guvernare portocalie are şansa să îşi demonstreze nevinovăţia…sau să plătească!

PC: Fosta guvernare portocalie are şansa să îşi demonstreze nevinovăţia…sau să plătească!

Salutam si sustinem decizia ministrului Eduard Hellvig de a audita proiectele derulate prin MDRT intre anii 2009 si 2012, mai precis modul in care s-au cheltuit banii in timpul mandatului Elenei Udrea. Brasovul este pe lista de ancheta si apreciem ca acest demers este singurul in masura sa lamureasca daca milioanele de euro cheltuite din bani publici pe timp de criza, au fost pentru interesul brasovenilor sau dimpotriva.

Patinoar de 12 milioane de EURO,la aceleasi standarde cu alte asemenea investitii europene ce au costat de 3 ori mai putin, peste 30 de milioane de EURO pentru extinderea unui domeniu schiabil, inaugurat special de ziua fostului ministru al Turismului, cu 5 luni inainte de termen si ale carei trasee se surpa pentru ca s-a construit in graba, zor mare pentru reabilitarea bazinului Olimpic unde s-au alocat alte peste 6 milioane de EURO, sunt doar cateva exemple, cele mai grave, asupra carora atat Partidul Conservator cat si alti reprezentanti ai USL au cerut lamuriri in ultimii 2 ani, dar fara rezultat. Mass media centrala si cateodata cea locala au sesizat autoritatile in legatura cu faptul ca, spre exemplu proiecte de peste 70 de milioane de Euro au ajuns la firmele unui ilustru necunoscut consilier PDL in anul 2009, ajuns intre timp multimilionar, acesta fiind implicat si in proiecte din municipiul Brasov.

Potrivit ministrului Hellvig   perioada 2009-2012 a fost “un jaf public”, iar aspectele trebuie lamurite si mai ales se impune sa se stabileasca clar responsabilitatea politica. Suspiciunea a plecat de la surparea partiei din Poiana Brasov si de la graba cu care s-au facut plati pe ultima suta de metri-circa 100 de milioane de euro, in zile de sambata, inaintea predarii mandatului catre noul guvern.

Potrivit datelor publicate pe SEAP, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului si Compania Naţională de Investitii au încheiat, în perioada octombrie 2009 – martie 2010, nu mai puţin de 230 de contracte de lucrări, construcţii sau consultanţă tehnică.  Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a cheltuit aproape 5 miliarde de lei, adică 1,95 miliarde de euro, în timp ce Compania Naţională de Investiţii, instituţie subordonată ministerului  a cheltuit, în proporţie majoritară alte  793 de milioane de lei, adică 184,4 milioane de euro sume alocate de la bugetul de stat, 

Conform publicatiei”Pagina Intai”care a demarat o ancheta jurnalistica in avans,din totalul contractelor încheiate imediat după ce PDL a exclus PSD-ul de la guvernare, în anul 2009, până când USL a exclus la rândul său partidul prezidenţial de la butoanele puterii, 3 miliarde de lei (echivalentul a 700 de milioane de euro) au ajuns în conturile firmelor controlate fie direct de reprezentanţi importanţi ai PDL, fie ale societăţilor de casă ale partidului. O mică parte din bani a fost distribuită şi către clientela UDMR sau UNPR. Printre personajele aflate în spatele firmelor beneficiare se află consilieri locali sau judeţeni, angajaţi ai cancelariilor ministeriale, parlamentare şi prezidenţiale, afacerişti importanţi cu legături în PDL sau chiar proprietari de trusturi de presă apropiaţi de fosta guvernare portocalie.

Asteptam cu un real interes rezultatele anchetei care il are drept personaj principal pe fostul ministru Elena Udrea. Acesta este primul semnal al revenirii la starea de normalitate. Cine a gresit cu rea intentie si a bagat mana in banii publici in timp ce bugetarilor li s-au taiat salariile si s-au luat tot felul de masuri antisociale motivate de perioada de criza economica, trebuie sa plateasca! Iar daca respectabilele personaje acuzate sunt de buna credinta, au sansa nesperata de a creste ca Fat Frumos in ochii electoratului care acum ii doreste in spatele gratiilor.

Ne aflam aproape pe ultima suta a campaniei electorale pentru alegerile locale din 10 iunie si tinand cont de faptele de vandalism care au avut loc la Brasov apreciem ca un astfel de comportament barbar nu poate oferi garantii de buna intentie pentru viitorul orasului, candidatilor sau reprezentantilor acestora, care distrug formele de publicitate ale USL. Oamenii se buna credinta pot avea suportul electoral al cetatenilor fara sa faca apel la astfel de practici, care, dincolo de ridicolul metodei, dau dovada ca distrugerea, barbaria sau lipsa curajului unei confruntari de idei, fata in fata, sunt adevaratele valori cu care actuala opozitie isi doreste sa castige alegerile locale in 10 iunie. Uniunea Social Liberala condamna ferm aceste forme expresie ale campaniei electorale si apreciaza ca brasovenii nu merita sa fie jigniti de aceia ce isi inchipuie ca adversarii politici pot fi infranti prin vandalism, atacuri murdare si fuga de multime. 

Nicoleta Buta,
vicepreşedinte PC Braşov

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap