blog-logo

Ropharma vrea afaceri în creștere cu 12% pentru 2012

Ropharma vrea afaceri în creștere cu 12% pentru 2012

Ropharma, pe primul loc în topul afacerilor profitabile la bursă

Distribuitorul de medicamente Ropharma Braşov (RPH), controlat de omul de afaceri Mihai Miron, estimează pentru acest an o cifră de afaceri în creştere cu 12%, la 431,5 milioane lei (98,5 milioane euro) şi un profit net de 12,8 milioane lei (2,9 milioane euro), cu 20% mai mare decât anul trecut.

Compania a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 385,1 milioane lei (90,8 milioane euro) şi un profit net de 10,6 milioane lei (2,5 milioane euro). Veniturile şi cheltuielile din exploatare ar urma să avanseze cu câte 12%, la 432,2 milioane lei (98,7 milioane euro) şi, respectiv, la 416,7 milioane lei (95,1 milioane euro), potrivit bugetului de venituri şi cheltuieli aprobat, luni, în AGA.

Alte articole:   Vaccinul anti-COVID-19 va fi gratuit și nu va fi condiționat sau obligatoriu

Piaţa farmaceutică de retail a crescut anul trecut cu 7,5%, ajungând la 2,2 miliarde euro, iar Ropharma s-a clasat anul trecut pe locul 9 în topul distribuitorilor naţionali de medicamente şi în primii 5 în top reţele de retail la nivel naţional, potrivit raportului anual al companiei.

Acţionarii au aprobat şi participarea cu 333.000 de euro la majorarea capitalului social al firmei care administrează spitalul privat Sf. Constantin din Braşov. Ropharma deţine 33,33% din acţiunile firmei Teo Health.

O altă hotărâre AGA este distribuirea unui pachet reprezentând 0,17% din titlurile companiei către salariaţi şi şefi, în cadrul unui program de recompensare. Titlurile respective au fost anterior răscumpărate de pe bursă.

Alte articole:   ÎN DIRECT Sorin Poteraș (Schaeffler Romania), la emisiunea „Despre oamenii şi companii!”

Potrivit celor mai recente raportări de la BVB, omul de afaceri Mihai Miron deţine indirect 44,9% din acţiunile Ropharma. Prin Rimia Investments, el controlează 21,43% din acţiuni, iar prin ADD Pharmaceuticals 23,47% din titluri.

Arrow Pharmaceuticals, firmă înregistrată în SUA, controlează 31,3% din acţiunile Ropharma. În acţionariatul Ropharma se regăseşte şi cel mai mare fond de pensii private, Fondul de Pensii Administrat Privat ING, care are 5,5% din titluri. Ropharma are un capital social de 29,1 milioane lei, divizat în 291 milioane de acţiuni cu o valoare nominală de 0,1 lei.

Cel mai recent transfer cu acţiunile companiei a fost realizat vineri, când preţul a scăzut cu 2,74%, la 0,71 lei. La această cotaţie, capitalizarea Ropharma este de 206,6 milioane lei (47,1 milioane euro).
(Pentru conversia în euro a sumelor prevăzute în bugetul pentru acest an a fost utilizat cursul leu/euro publicat luni de BNR, de 4,3786 lei/euro, iar pentru rezultatele financiare de anul trecut a fost utilizat cursul de schimb mediu pentru 2011, de 4,2379 lei/euro)

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate