Țepele din energie au început la Porțile de Fier I

Țepele din energie au început la Porțile de Fier I

Băieții deștepți din energie au început să țepuiască statul și cetățeanul de rând, imediat după revoluție cu fel și fel de ingienrii financiare derulate cu complicitatea unor nume grele din politica noastră.
Tensiunile acumulate pe tema afacerilor din energie au ajuns la un nivel care va provoca în scurt timp o „explozie” în rândul „băieților deștepți”, și prin posibila tragere la răspundere a celor care au încălcat legea se vor elibera „energiile” negative din jurul „stâlpilor” care susțin astfel de șmecherii.
Astăzi toate „secretele” din jurul afacerilor cu energie par a fi bine ținute sub control de influența financiara a autorilor prin „motivarea” celor care pot să ia măsuri în sensul determinării cadrului necesar pedepsirii marilor țepari din zona energiei electrice.
Pentru o bună informare a autorităților care ar trebui să se autosesizeze, ne întoarcem în timp la anul 1996 când RENEL a început licitațiile pentru rebilitarea și retehnologizarea grupurilor energetice de la hidrocentrala Porțile de Fier 1, unde tunurile trase de băieți sunt greu de imaginat.
Celebra afacere a retehnologizării de la Porțile de Fier 1 a fost marcată de derularea unor evonimente demne de luat în semă, petrecute în București după cum urmează:
– la începutul lunii iunie 1997 se înființează compania de consultanţă “B &C Consulting” şi cam tot atunci se numește nu întâmplător, ca ambasador al României în Elveţia a liberalului Radu Boroianu. Evenimentele sunt importante pentru că mega afacerea se parafează la două luni după acestea.
Fondatorii companiei “B& C Consulting” au fost Bogdan Buzăianu, consultant al companiei elveţiene Sulzer, şi liberalul Corneliu Zugravu (ulterior Vişoianu), nimeni altul, decât finul fostului premier Călin Popescu-Tăriceanu.
Imediat ce a fost numit ambasador în Elveţia, liberalul Radu Boroianu recomandă Guvernului României să se orienteze către compania Sulzer pentru a încheia contractul pentru Porţile de Fier 1.
Prevederile caietelor de sarcini întocmite de specialiştii RENEL au fost nesemnificative la fel ca și faptul că şi alte companii importante din SUA, LMZ Electrosila (Rusia), Fuji CO – ELEN (Japonia), Germania, Elveţia şi chiar UCM Reşiţa şi-au manifestat interesul pentru afacere.
Șmecheria acestei licitaţii a fost HG nr. 474/1997, prin care repararea Porţilor de Fier a fost considerată ca fiind de extremă urgenţă şi în baza căreia miniştrii Tăriceanu şi Ciumara au motivat că iminenţa unor defecţiuni la hidrocentrală nu le-a mai oferit răgazul necesar organizării unei licitaţii pentru desemnarea câştigătorilor contractului.
Chiar și cu extrema urgență, lucrările de modernizare încep abia în iulie 1999, la grupul 6 al hidrocentralei, adică după doi ani de la semnarea contractului.
Ținerea sub control a datelor despre această țeapă enormă a dus la necunoașterea exactă, chiar după 15 ani de la promovarea actului normativ, a modului cum a ajuns acesta pe traseul guvernamental și cine anume l-a inițiat.
Contractul cu Sulzer Hydro a fost încheiat în octombrie 1997 pentru preţul de 202 milioane franci elveţieni. În octombrie 1999, Sulzer Hydro este preluată de grupul austriac VA TECH (divizie a grupului asutriac Voest Alpine, care a încercat cumpărarea combinatului Siderca Călăraşi, în 1997. În martie 1999, compania ABB anunţase deja că şi-a unit forţele pe zona de energie cu grupul Alstom, înfiinţând ABB Alstom Power. Dar ABB se retrage definitiv şi din această companie în martie 2000. Deci, din anul 2000, guvernul român avea, în fapt, alţi parteneri în contractul cu Porţile de Fier – VA TECH şi Alstom. Nu trebuie omis faptul că imediat după ce mandatul de ambasador în Elveţia al lui Radu Boroianu a luat sfârşit, acesta s-a întors ca director al firmei elveţiene Buzmann – una dintre firmele care au profitat de energia ieftină de la Hidroelectrica.
Bogdan Buzăianu se bucură de afeceri prospere cu Hidrocentrala Porţile de Fier I şi după plecarea lui Călin Popescu Tăriceanu de la conducerea Ministerului Industriei şi Comerţului, deoarece s-a orientat și și-a tras doi prieteni de bază în noul ministru Radu Berceanu şi secretarul de stat Nicolae Stăiculescu.
În zona de finanțe „maestrul” Buzăianu se baza pe suportul asigurat de ministrul Decebal Traian Remeş, iar dacă toată ingineria financiară gândită de Buzăianu se aplica intr-o lume lipsită de profitori, atunci întârzierile în executarea contractului ar fi trebui să ridice semne de întrebare pentru autorităţile române, iar succesorii ministrului Călin Popescu Tăriceanu puteau să ceară rezilierea contractului cu V.A. TECH ESCHER WYSS, prin invocarea unei clauze care permitea acest lucru.
Clauza care putea fi activată prvedea următoarele: „dacă primul grup reabilitat nu atinge performanţele statuate în proiect” se poate rezilia contractul.
Eugena Pena directorul de atunci al Hidroelectrica, unul dintre binefăcătorii rețelei țesute de Bogdan Buzăianu trece însă la fapte și
exonerază firma şi de plata penalităţilor prevăzute în contract pentru întârzierea termenului de finalizare a primului grup energetic.
Conform prevederilor contractuale, contravaloarea lucrărilor la cele 6 grupuri energetice trebuiau achitate din exportul energiei electrice, realizat de firma E.G.L. din Elveţia, iar banii astfel obţinuţi au fost depuşi într-o bancă elveţiană, la dispoziţia executanţilor lucrărilor.
În anul 1999 apar primele probleme, când partea elveţiană nu a mai reuşit să-şi valorifice cotele de electricitate la export, iar Guvernul României a emis Hotărârea nr. 652/1999 (completare a art.2 din HG nr. 474/1997) potrivit căreia Ministerul Finanţelor urma să emită o garanţie de stat pentru un credit extern în valoare de 152,7 milioane franci elveţieni, care trebuia contractat de Compania Naţională de Electricitate SA pentru finanţarea în continuare a lucrărilor.
Pe fondul problemelor companiilor elveţiene din 1999, generosul guvenul român are o altă iniţiativă cel puțin ciudată – se oferă să suporte financiar costurile contractului în locul elveţienilor, exact în perioada când la butoanele de premier era Radu Vasile, dar nu el semnează hotărârea schimbării finanţatorilor, ci, în locul său, semnează un maestru al multor „ceremonii” contestate, Victor Babiuc – ministru de Stat şi ministru al Apărării.
Alături de Victor Babiuc la semnarea hotărârii de guvern pe 12 august 1999 apar Traian Remeş (ca ministru al finanţelor) şi Nicolae Stăiculescu (secretar de stat la ministerul industriilor, „pilotat” la acel moment de pedistul Radu Berceanu).
Mult râvnita hotărâre mandatează CONEL (fosta RENEL) să contracteze un credit de 152,7 milioane de franci elveţieni pentru finanţarea reparaţiilor de la Porţile de Fier l, și pentru a nu da emoții băieților deștepți, Guvernul mai mandatează Ministerul Finanţelor să emită garanţii de stat în favoarea CONEL, să se împrumute mai usor.
După ce a văzut că „băieții” îl sprijină ca la carte, cea mai bună dovadă fiind funcționarea afacerii cu Porțile de Fier 1, Bogdan Buzăianu se orientează spre cele 10 grupuri energetice de la Porțile de Fier 2 cu o putere instalată de 250 MW, unde era convins că ceva trebuie „reparat”.
Datorită faptului că cele mai tari, mai traince și mai funcționale cumetrii sunt în România, nașul lui Bogdan Buzăianu adică nimeni altul decât fostul ministru al industriilor – Dan Ioan Popescu a scos HG nr. 647/2001, unde a inserat drept prioritare pentru domeniul energetic lucrările de reabilitare a Porţilor de Fier II, a grupurilor reversibile de pe sectorul Slatina-Dunăre şi a celor de la centrala Dimitrie Leonida din judeţul Neamţ.
Dan Ioan Popescu – naș cu obraz subțire, vine și cu cireașa de pe tortul unei noi țepe, adică inițiază HG nr. 848/2001 privind unele măsuri de creştere a gradului de siguranţă în funcţionare şi a puterii instalate la Hidrocentrala Porţile de Fier II.
V.A. Tech Escher Wyss apare pe scenă prin negocierea unui contract de către Traian Oprea (director general adjunct al Hidroelectrica), la o valoare 122 milioane euro în favoarea firmei amintite, iar pentru efortul depus, Buzăianu îl recompensează mai târziu prin susținerea pentru funcția de director general la Hidroelectrica în anul 2003.
Complicitatea și susținerea oamenilor din rețea l-au scutit pe Bogdan Buzăianu de emoții atunci când V.A. Tech Escher Wyss ar fi trebuit să suporte reparaţiile şi contravaloarea energiei neproduse în perioada în care grupurile energetice nu au funcţionat.
Mai mult decât atât, când hidroagregatul 8 de la Porţile de Fier II a fost pus în funcţiune cu 4 luni întârziere, firma V.A. Tech Escher Wyss (devenită Andritz Hydro în 2009, cu sediul în Germania) a fost penalizată cu 1,4 milioane euro pentru neîncadrarea în graficul de lucrări stabilit prin contract, „băieții” de la Hidroelectrica au sărit cu 2,4 milioane euro pentru procurarea unor echipamente neincluse în devizul iniţial.
Pentru a nu bate prea tare la ochi, în 2006, în urma unui proces dintre Hidroelectrica și VA TECH, aceasta din urmă a fost obligată să plătească un milion de euro penalităţi, însă suma este modică, reprezentând aproximativ 10% din valoarea prejudiciului produs.
Anul următor, garanţia a expirat, iar partea română a fost nevoită să suporte costurile remedierii defecţiunilor frecvente şi pierderile cauzate de neproducerea energiei cât timp grupurile sunt scoase din funcţiune – astfel încât valoarea estimată a prejudiciilor create Hidroelectrica fiind de aproximativ un miliard de euro.
Câteva dintre firmele controlate de Buzăianu care au încheiat contracte preferenţiale cu Hidroelectrica sunt Alpiq Romenergie, Alpiq Romindustries, Energy Holding, Ehol, Atel Energy şi Energy Financing Team.
Cea mai mare „realizare” prin care „băieții deștepți” s-au pus la adăpost pentru 8 ani a fost pusă în operă pe mandatul de director general al Hidorlectrica deținut de un brașovean.
Astfel, sub pretextul renegocierii condiţiilor păguboase din contractele cu băieţii deştepţi (incriminate formal, dar păstrate de toţi directorii Hidroelectrica şi miniştrii de resort de-a lungul timpului), în aprilie 2010, în urma „negocierilor” cu brașoveanul nostru – director general al producătorului hidroenergetic până la sfârşitul anului trecut furnizorii de energie amintiţi mai sus au obţinut prelungirea contractelor respective până în anul 2018.
Devotat crezului „băieților deștepți”, omul din Brașov le aprobă și suplimentarea cantităţilor de energie electrică, în medie cu 13%, pentru a se pune bine cu cei care au grijă de bunăstarea sa.
Practic, deşi preţurile au fost majorate faţă de nivelul iniţial din 2001 – 2004, prin intermediul acestor contracte făcute in defavoarea statului român, grupul de firme controlat de omul de afaceri elveţian şi-a prezervat poziţia de furnizor semnificativ pe piaţa autohtonă, asigurându-şi un profit de aproximativ trei miliarde de euro, sumă care se regăseşte oglindită ca pierdere pentru Hidroelectrica.
Strategia lui Bogdan Buzăianu de a controla persoane cu funcții de decizie a mers de sus în jos și nu numai, astfel că în rețeaua ghidonată de elvețianul de mai sus apar nume pe care opinia publică nu le cunoaște.
Aparent numele care urmează nu au de-a face cu mafia din economie, dar sunt sub influența „maestrului” Buzăianu: Teodor Pavelescu, Dragoş Novac (director tehnic al Sucursalei Porţile de Fier a Hidroelectrica), Iancu Măroiu (director la Porţile de Fier II) şi Dragoş Pantelimon (şef Serviciu Retehnologizare la Porţile de Fier II). Din cauza neglijentelor acestora sau incapacitătii lor de a reactiona, Hidroelectrica a fost a înregistrată către Andritz Hydro datorii de peste peste 20 milioane euro.
Din cauza acelorasi nume mai puțin cunoscute, dar si a altora, UCM Reşiţa, Energomontaj Bucureşti şi Electroputere Craiova au fost eliminate atunci când Andritz Hydro a cooptat subcontractorii, chiar dacă s-au încălcat prevederile HG nr. 848/2001.
Aşa se face că Ioan Puichiţă (şeful Serviciului Aprovizionare al sucursalei locale Andritz Hydro) a subcontractat lucrări de vopsire către Triton Industry din Drobeta Turnu Severin, firmă controlată de apropiatul său Ioan Vlădoiu, ceea ce a dus la o crestere cu mult peste media preturilor din piată.
Datorită HG nr. 647/2001, firmele controlate direct sau indirect de Bogdan Buzăianu au obținut prin încredințare directă cele 5 centrale hidroelectrice de pe cursul inferior al râului Olt (Ipoteşti, Drăgăneşti-Olt, Frunzaru, Rusăneşti şi Izbiceni), iar valoarea contractului semnat în 2004 a fost de 360 milioane euro, de trei ori mai mare decât se estimase inițial.
Cu toate că sumele plătite de statul român au fost exorbitante, calitatea echipamentelor cumpărate de firmele „băieților deștepți” a lăsat mult de dorit, și probabil nimeni n-ar fi observat că acest lucru dacă la grupul energetic 4 de la Frunzaru nu ar fi apărut defecțiuni importante, iar decizia comisiei de evaluare ca firmele VA Tech Hydro şi Voith Siemens să suporte reparațiile nu ar fi fost contestată.
În cele din urmă, paleta nr.4 a fost remontată toamna trecută, după o testare prealabilă de nici 24 de ore, iar în opinia unor angajați remontarea a fost determinată şi de faptul că paleta ieșise din garanţie, iar costurile de înlocuire trebuiau suportate de beneficiar.

CITEȘTE ȘI

Alte articole:   Biserica fortificată din Cincșor, prezentată cu ajutorul unei aplicații-ghid multimedia
Loading...
  1. Excellent articol,o sa vin cu completari

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap