Brașovul, locul 27 în topul cu cele mai performante administrații locale

Brașovul, locul 27 în topul cu cele mai performante administrații locale

Primăria Braşov

Economia Brașovului este departe de ceea ce își propune: un județ economic de top, în contextul în care, oficial, Brașovul este pol de creștere economică. Conform unei analize  economice, județul nostru este abia pe locul 27 în privința excedentului bugetar produs de localitățile din Brașov, la finele lui 2010, cu 49 de milioane de lei.

„Care sunt criteriile dupa care evaluam rezultatele alesilor nostri locali? Cum ne dam seama ca primarii pe care i-am votat au facut lucruri bune pentru orasele lor? Daca sunt gospodari sau nu? Una din modalitati este sa vedem cati bani reusesc sa aduca in plus pentru judetul lor. Aceasta este una dintre cele mai importante etape economice“, notează cei de la Econtext.

Practic, a fost urmărită executia bugetelor locale in fiecare judet din tara in anul 2010, acestea fiind cele mai recente date regionale. Concret, cum au incheiat judetele Romaniei anul 2010 din punct de vedere financiar. Pe plus sau pe minus. Și cu cat.

Dupa cum era de asteptat, cel mai mare surplus a fost consemnat in Bucuresti: 442,9 milioane de lei. Dar acest lucru a avut loc pentru ca Bucuresti are cel mai mare numar de contribuabili si cel mai ridicat numar de agenti comerciali. Însă, acest lucru spune foarte multe pentru Brașov, situat departe de vârful acestui clasament, după multe județe considerate sărace, cum ar fi Harghita, Mureș, Tulcea, Suceava, Neamț, Bistrița-Năsăud, Argeș sau Ilfov.

Alte articole:   Șoferiță beată criță, depistată în trafic în Poiana Brașov

 

Loading...
  1. CINE A SCRIS ARTICOLUL ASTA? FACE O CONFUZIE INTRE ADMINISTRATIA LOCALA ȘI CEA JUDEȚEANĂ.

    ADMINISTRATIA LOCALĂ A ATRAS CELE MAI MULTE FINANȚĂRI ÎN 2011 (PÂRTII, PATINOAR, OCOLITOARE, DRUMURI FORESTIERE, ASFALT, ETC.)

    ADMINISTRATIA JUDEȚEANĂ (DESPRE CARE E VORBA IN ARTICOL) S-A PLÂNS LA TELEVIZOR CĂ NU ARE BANI

    Reply
  2. @ Ionescu – iti respect opinia si postarile, care iau apararea primarului Brasovului. Daca stii sa citesti si mai si pricepi, o sa vezi ca este vorba de TOATE LOCALITATILE din judet. Daca tot nu pricepi, mergi matale si vezi ce inseamna excedent bugetar, pentru ca este pacat sa fii atat de harnic sa postezi laude si critici, dar sa nu pricepi despre ce este vorba in propozitie

    Reply
  3. Dar de ce sunteti agresiv domnule Dan!?!? Apelativul ”matale” ar fi hazliu daca nu ar mentiona cate ceva despre domnia voastra!!!)
    V-as invita sa mergeti dvs. putin la o scoala de jurnalism, macar 3 ani!?!? Asa, ca sa aflati macar cum se face o documentare serioasa, iar apoi va primim cu bratele deschise in randul jurnalistilor adevarati! Ca de fripturisti e plina presa! Asa sa va ajute Dumnezeu!

    Reply
  4. @Vasile – iesi matale la interval cu identitatea adevarata, sau la scoala ta de jurnalsim nu te-a invatat asta. Si pe urma iti explic eu cum sta treaba

    Reply
  5. Imi este frica domnule Dan, sunteti o persoana agresiva, vorbiti urat si ma intimidati adresandu-va astfel.
    Va promit ca, daca va calmati, o sa va fac surpriza de a-mi desconspira identitatea.
    Pana atunci, sa ne dea Dumnezeu sanatate la toti!

    Reply
  6. @Vasile – va veti calma toti, după alegeri, cei care preferati sa atacati ziaristii, în loc sa vedeti care sunt tintele reale: politicienii care nu fac nimic pentru comunitate, ci pentru buzunarele lor.

    Reply
    • Ha, ha,.. Imi cer scuze, nu m-am putut abtine! Un medic ar sti foarte bine sa numeasca corect boala.
      Ce legatura a agresivitatea manifestata de domnia voastra si limbajul suburban pe care il practicati in postari cu tintele reale!?!? Ce v-ati zis: hai sa denaturam ”subtil” discutia!!!
      Atentie, sunt de acord cu dvs.: politicienii, indiferent, DAR INDIFERENT, de culoarea politica si de banii pe care ni-i dau ca salariu, trebuie atent monitorizati si, daca este cazul, demascati! Dupa alegeri, din pacate, indiferent de rezultat, o sa avem acelasi gen de politicieni. In general hotii striga cel mai tare ”hotii”.
      Sa dea Dumnezeu sa ne insanatosim noi doi si apoi s-or insanatosi si politicienii!

      Reply
  7. Dupa alegeri, in functie de rezultat, fie vor spune cum au rezistat impotriva dictaturii, fie ca au fost alaturi intotdeauna in ciuda sondajelor nefavorabile.

    Reply
  8. @Vasile – avand in vedere istoricul postarilor tale, conform IP, te inteleg. Nu ai alta optiune cromatica decat portocaliul sau cum se vor rebrandui. Esti trist. Imi pare rau pentru tine…

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap