MedLife Eva a ajuns la 5.000 de naşteri

MedLife Eva a ajuns la 5.000 de naşteri

Aurel Ionel

Prima maternitate privată din România, MedLife Eva, a înregistrat astăzi cea de-a 5.000-a naştere. Este vorba despre Andreas Robert, un băieţel de 2.650 g şi 48 cm, care a primit nota 10 la naştere. Potrivit reprezentanţilor MedLife Eva, din totalul celor 5.000 de naşteri înregistrate în cei 4 ani de activitate, 10% au fost copii cu greutate mică la naştere, care au avut o evoluţie ulterioară favorabilă.

MedLife Eva este prima maternitate privată din România şi totodată cea mai mare din zona de Centru şi Vest a ţării. Aceasta dispune de ambulatoriu de specialitate şi ambulatoriu de zi, 3 săli de naştere, adaptate tipului de naştere (naturală, prin cezariană şi în mediul acvatic); secţie de neonatologie dotată cu incubatoare staţionare, incubator de transport, sistem de monitorizare cardio-respiratorie continuă; bloc operator cu 2 săli de operaţie, departament de anestezie şi terapie intensivă, departament de pediatrie, precum şi 16 rezerve a câte unu şi două paturi.

 „Sunt mândru de ceea ce am realizat până acum: am avut curajul să fim prima maternitate privată din România, am fost primii care am lansat conceptul de naştere în mediul acvatic, am înregistrat un număr record de naşteri pe anumite intervale (iulie 2011 -120 naşteri / 11 iulie 2011 – 11 naşteri), iar astăzi am atins numărul impresionant de 5000 de naşteri. În cei patru ani de activitate, ne-am concentrat pe siguranţa mamei şi a copilului, dar şi pe calitatea actului medical, numărul mare de naşteri efectuate fiind o urmare firească a eforturilor susţinute ale întregii echipe”, a declarat doctorul Aurel Ionel, coordonatorul maternităţii MedLife Eva.

În perioada următoare reprezentanţii Eva MedLife vor susţine un plan de investiţii de câteva sute de mii de euro pentru retehnologizarea maternităţii şi pentru achiziţionarea unor echipamente medicale noi aliniate standardelor internaţionale. 

Distribuie dacă îți place!
Alte articole:   Primul deces la Brașov, pus pe seama coronavirus. Măsuri de urgență la Codlea
Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.