blog-logo

Dezvoltarea turismului la Zărneşti este şansa de a relansa economic oraşul

Dezvoltarea turismului  la Zărneşti este şansa de a relansa economic oraşul

Chiar dacă există un potenţial imens, turismul este foarte slab dezvoltat în zonă.
Din cauza dezvoltării haotice, s-a ajuns la situaţii aberante. De exemplu, în zona Plaiul Foii, cei care au cumpărat terenuri în zonă au ridicat tot felul de construcţii care nu se încadrează din punct de vedere architectural şi specificului localităţii noastre montane. Din această cauză, este neceară elaborarea de urgenţă, de către specialişti, a unui regulament de urbanism care să fie obligatoriu pentru toţi cei care vor să îşi facă pensiuni, hoteluri sau case de vacanţă.
Apoi, pentru dezvoltarea turismului, trebuie create condiţii pentru atragerea investitorilor în turism şi realizarea infrastructurii de acces la unitatea turistică, precum şi acordarea de facilităţi fiscale pentru operatorii turistici, pe o perioadă de minimum trei ani.
DE asemenea, foarte importantă este înfiinţarea unei structuri asociative, în parteneriat cu autorităţile locale, în vederea realizării de programe care pot fi finanţate din fonduri europene pentru promovarea turismului, realizarea de cursuri de perfecţionare şi calificare pentru tineri în meserii specifice turismului: ospătar, bucătar, cameristă, ghid montan, organizatori de evenimente.
Mai mult, având în vedere că tot se vorbeşte de descentralizarea administraţiei publice, avem un proiect pe care îl vom pune în aplicare în privinţa înfiinţării a cel puţin o clasă cu specilizarea de servicii în turism la unul dintre cele două licee ale Zărneştiului.
„Consider că este esenţială crearea de oportunităţi de dezvoltare economică la nivelul localităţii noastre. Pe lângă faptul că se vor înfiinţa locuri noi de muncă, o chestiune esenţială, având în vedere faptul că Zărneştiul are una dintre cele mai mari rate a şomajului la nivel judeţean, se vor atrage fonduri suplimentare la nivelul bugetului local. Cu alte cuvinte, vom avea noi resurse atât pentru noi lucrări de reparaţii de străzi, canalizare şi apă, dar şi pentru asigurarea fondurilor pentru proteţia socială”, a declarat Claudiu Cornea, consilier judeţean PNL.

Distribuie dacă îți place!
Alte articole:   Telemedicina, reglementată prin ordonanță de urgență. Ce prevede consultul la distanță

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate