blog-logo

Se schiază pe toate pârtiile din Poiană și Predeal

Se schiază pe toate pârtiile din Poiană și Predeal

Vești bune pentru iubitorii sporturilor de iarnă! Condiţiile de schiat pe pârtiile din Predeal şi Poiana Braşov s-au îmbunătăţit în urma ninsorilor căzute. În Poiana Braşov se schiază pe toate pârtiile din staţiune, stratul de zăpadă fiind de 45 de cm în Masivul Postăvarul şi de peste 50 de cm în staţiune.

„Toate pârtiile de pe domeniul schiabil au fost pregătite începând de sâmbătă seara, iar tunurile de zăpadă artificială au funcţionat toată noaptea. Se poate schia în condiţii bune în Masivul Postăvarul pe pârtiile recent modernizate. Pe pârtia Bradul va funcţiona iluminatul nocturn până la ora 19,00. Toate mijloacele de transport pe cablu vor funcţiona în mod normal”, a declarat, pentru Agerpres, Emil Fărcăşanu, monitor de schi în Poiana Braşov.
Şi la Predeal, pe pârtia Clăbucet condiţiile de schiat sunt foarte bune, iar stratul de zăpadă a ajuns la peste 50 de cm. Pârtia Clăbucet are instalaţie de nocturnă cu program de funcţionare până la ora 20,00. Cei care vor să se dea cu sania pot închiria o săniuţă la preţul de 10 lei. Şi un costum complet pentru schiat poate fi închiriat cu preţuri ce variază între 40 şi 50 de lei.
Monitorii de schi se aşteaptă ca pe pârtiile din cele două staţiuni să fie duminică mii de persoane. Este primul weekend de când a început iarna când se poate schia pe toate pârtiile.

Distribuie dacă îți place!
Alte articole:   Biciclist accidentat de un camion pe DN1
  1. […] mod normal”, a declarat, pentruAgerpres, Emil Fărcăşanu, monitor de schi în Poiana Braşov.citeste toata stirea din newsbv.roRelated Posts:Accesul pe toate partiile din Poiana Brasov se face cu acelasi Schi PassWeekendul […]

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate