blog-logo

Ministrul Ialomițianu vrea să crească cu 50% taxele și impozitele locale

Ministrul Ialomițianu vrea să crească cu 50% taxele și impozitele locale
În pofida gafelor și bâlbelor în materie de economie, în care atât el cât și premierul Emil Boc sau președintele Traian Băsescu ne tot anunțau că am ieșit din criză, că se vor mării salariile bugetarilor sau căvom avea parte de relaxare fiscală, ministrul Finanțelor, Gheorghe Ialomițianu, care este și deputat PDL pe zona Tractorul din municipiu, a anunțat că impozitele şi taxele locale ar putea creşte cu până la 50% în viitorul apropiat, în cadrul unui interviu acordat televiziunii naţionale.

Deşi ministerul de resort nu poate influenţa direct valoarea taxelor locale, care sunt stabilite de autorităţile locale, el poate modifica legea care prevede pragul de majorare a acestora, deci poate limita cererile autorităţilor locale de mărire a taxelor şi impozitelor peste un anumit nivel.

Alte articole:   Avertisment de la Protecţia Consumatorului la reînnoirea contractului de energie

„Avem discuţii cu autorităţile locale să modificăm acel articol care ar permite autorităţilor locale să majoreze cu 20% taxele locale. Unii vorbesc de o modificare de 50%”, a declarat ministrul finanţelor.

„Este o variantă să lăsăm primăriile să majoreze la 50% dar trebuie să impunem criterii stricte. Nu orice regiune poate să îşi mărească taxele. Putem merge chiar pe zonele sau cartierele unei localităţi”, a explicat ministrul. „S-ar putea ca, de exemplu, cartierul Primăverii din Bucureşti să aibă parte de un impozit mai mare iar alte cartiere, mai sărace, să plătească taxe mai mici”, a exemplificat el.
Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.