blog-logo

Dacă există iubire adevărată, Octav Bjoza a cunoscut-o!

Dacă există iubire adevărată, Octav Bjoza a cunoscut-o!

„Tu spui c-a fost iubire-adevărată?/Eu cred c-a fost o scurtă nebunie“ – Ion Minulescu.

M-aș bucura să pot spune că toți brașovenii îl cunosc. Din păcate nu este așa. Nu-i cunosc nici drama, nici puterea de a supraviețui temnițelor comuniste. Fostul deținut politic brașovean nu are doar o poveste cutremurătoare, ci și una incredibilă, care dacă nu ar fi adevărată, ar trebui inventată și făcut un film care, în mod sigur, ar câștiga premii internaționale. Octav Bjoza a fost ținut în viață de o iubire de care, o spun cu certitudine, puțini pământeni au avut parte.

Culmea, această poveste incredibilă am găsit-o nu în ziare pretins quality sau în vreun documentar istoric, ci în revista Kamikaze, într-un context contemporan, unde se făcea o paralelă cu „iubirea“, mai bine zis scandalul sexual de la Liceul Jean Monnet din Capitală, declanșat la Predeal.

În continuare, vă las plăcerea de a lectura un alt fel de „Love Story“.

Octav Bjoza: Înainte de a mă aresta, cînd eram elev, la vîrsta de șaisprezece ani, am cunoscut o fetiță care avea treisprezece ani, pe nume Carmen Sireteanu. A fost dragoste la prima vedere. Ne-am împrietenit, bilețele de dragoste, au trecut anii, eu am plecat la facultate. Cu o lună și ceva înainte de arestare, îi trimiteam cîte o vedere în fiecare zi, parcă aveam presimțiri. În fiecare scriam altceva, doar două lucruri se repetau: „Te iubesc“ și „mi-e dor de tine“. Aveam să ne revedem după patru ani și patru luni de pușcărie. În pușcărie, gîndul la iubita mea Carmen m-a făcut să supraviețuiesc, să prind puteri cînd eram la un pas să leșin de sfîrșeală. În toate celulele prin care am fost dus, peste tot, i-am scrijelit numele pe un perete: Carmen. L-am scrijelit cu o coadă de lingură de lemn, iar cînd n-am avut lingură, l-am scrijelit cu unghiile, pînă mi-a dat sîngele. Numele ei a fost ca o icoană pentru mine. Devenisem celebru printre ceilalți colegi deținuți. Nu de puține ori m-am întîlnit prin închisori cu prieteni care-mi știau obiceiul și-mi spuneau: „Băi, Octave, am văzut că ai trecut prin izolatorul cutare, la Gherla, că am văzut scrijelit Carmen pe o piatră!“.Fusesem

Octav Bjoza, la 19 ani, cand a fost arestat

ținut la izolator trei săptămîni, cu mîncare la trei zile o dată. Primeam o zeamă chioară la trei zile. Am supraviețuit în izolatorul ăla doar cu gîndul la iubita mea. În Balta Brăilei ne-au ținut iarna în niște saivane de oi, în niște gropi de un metru săpate în pămînt, cu acoperiș de stuf deasupra. Și oile cred că ar fi tremurat de frig acolo. Am supraviețuit cu ochii la numele lui Carmen, pe care l-am scrijelit pe o grindă. Primeam puteri nebănuite gîndindu-mă la ea. Închipuie-ți un om la 48 de kilograme, flămînd, slăbit, înghețat, împingînd o roabă cu pămînt de vreo 200 de kilograme, aproape pe verticală, că așa ajungeam să le ducem cînd digul ajungea la cota finală de patru metri. Simțeam că mă prăbușesc, că nu mai pot. Mă gîndeam la Carmen și parcă prindeam puteri, parcă împingea și altcineva roaba aia cu mine. Și uite, tot așa au trecut zilele, anii mei grei de pușcărie.

Alte articole:   234 - numărul de voturi de care are nevoie Cioloș ca să aibă Guvern

Rep.: Ați primit vreun semn că și domnișoara Carmen se gîndea la dumneavoastră în anii de detenție?

O.B.: Da. După șase luni de detenție, în celula alăturată a fost adus tatăl meu, arestat și el. Și tatăl meu a reușit să-mi transmită următorul mesaj: „Carmen te va aștepta, chiar de va fi să faci toată pedeapsa!“. Apoi au trecut trei ani și nu mai știam nimic de acasă. În perioada aia s-a dat dreptul unor deținuți să primească pachete de acasă. Eu n-am primit acest drept, dar mi-a dat un coleg cartea lui poștală pe care am trimis-o acasă scriind: „Vă pup pe toți, inclusiv pe Carmen“. Peste cîteva săptămîni am primit un pachet în care era un săpun de față marca „Carmen“. De la iubita mea, semn că nu m-a uitat. Am păstrat săpunul intact și se poate vedea astăzi la expoziția pe care am deschis-o la Brașov. Un alt cadou impresionant mi l-au făcut colegii de suferință de la lagărul Grindu. Primeam porții mici de pîine și marmeladă. Nu ajungeau să saturi un copil, darămite niște oameni care munceau din greu. În secret, cîțiva colegi deținuți au început să strîngă pîine, s-o usuce și să facă pesmet din ea. Au strîns de asemenea de la fiecare cîte un pic de marmeladă. Eu nu am știut de ce fac ei asta. Pe 1 septembrie am aflat de ce. Mi-au dăruit un mic tort din pesmet și marmeladă pe care scria: „Lui Carmen și Octav de la prietenii lor“. Era ziua iubitei mele în acea zi și colegii mi-au dat acest mic tort drept cadou. Îl făcuseră cu mari sacrificii, renunțaseră la parte din prea puțina lor hrană și, în plus, dacă aflau gardienii, ar fi fost aspru pedepsiți. Cînd am văzut tortul, am rupt-o la fugă de fericire prin lagăr. Tot de un 1 septembrie am mai pățit ceva. Eram în Deltă și ne-au scos la tăiat de stuf. Mergînd încolonați, am văzut sub o tufă ca un buchet de lăcrămioare. Nu știu de ce,

Carmen Bjoza

le-am smuls și am mers cu ele în mînă în coloană. Am fost pentru cîteva ore un schelet cu un buchet de lăcrămioare în mînă, între alte schelete. La un moment dat, am realizat că în acea zi era 1 septembrie, ziua iubitei mele. Lăcrămioarele înfloresc primăvara, cum de înfloriseră toamna? O anomalie a naturii! Mi-am spus că poate au înflorit pentru mine, ca să i le dau lui Carmen, care împlinise în acea zi douăzeci de ani. Am ascuns buchetul în paie, în pămînt, unde am putut, l-am purtat cu mine pînă am ieșit din pușcărie și i l-am dus, chiar dacă florile se uscaseră între timp. Este expus la Brașov și acest buchet de flori uscate.

Alte articole:   Restricții multiple la Săcele

Rep.: V-ați căsătorit cu Carmen imediat ce ați ieșit din pușcărie?

O.B.: La scurt timp, după șase luni de la eliberare, căci mă așteptase și ea, după cum îmi transmisese prin tatăl meu în arest. Și fusese și ea anchetată de Securitate în privința cazului meu.

Rep.: De ce nu devin oamenii ca dumneavoastră un model?

O.B.: Nu-i bagă nimeni în seamă. Eu fac însă un lucru. Organizez mici întîlniri cu elevii de liceu în Brașov. Le vorbesc despre pușcăriile comuniste, despre demnitate, despre iubire adevărată, le povestesc și ce v-am povestit dumneavoastră acum. De fiecare dată cel puțin zece fete pleacă plîngînd de la aceste întîlniri. Asta pentru mine înseamnă că mi-am atins scopul, că au înțeles că pe lume există și altceva decît ușurătate.

Distribuie dacă îți place!
  1. In fata suferintelor dumneavoastra si a OMULUI OCTAV BJOZA, ma aplec pana la pamant. Sa va dea bunul Dumnezeu, multa sanatate si, sa va fereasca de alte suferinte.

    Reply
  2. L-am cunoscut pe dl Bjoza si am ascultat cu mare drag cand mi-a povestit despre iubirea vietii lui. Este foarte interesanta toata experienta acestuia, e un izvor de intelepciune. Numai bine!

    Reply
  3. Si eu stiam povestea, dar tot m-a emotionat, a aparut in carti de memorii, una chiar tiparita de Transilvania Expres, datorita lui Horia Salca!

    Reply
  4. ……….fara cuvinte………povestea asta ar trebui sa ajunga la multe urechi

    Reply
  5. Cinste si Onoare pentru acest om !

    Reply
  6. […] ȘI: Dacă există iubire adevărată, Octav Bjoza a cunoscut-o! Articole […]

    Reply
  7. […] Povestea soților Bjoza, un altfel de „Love Story”, o dramă care nu i-a despățit sufletește niciodată, o citiți AICI! […]

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.