blog-logo

Cătălin Leonte: Bugetul Primăriei Braşov e pe minus cu peste 6,5 milioane de euro

Cătălin Leonte: Bugetul Primăriei Braşov e pe minus cu peste 6,5 milioane de euro

Cătălin Leonte, primvicepreşdinte PSD Braşov

Bugetul municipiului Braşov pe anul 2010 este pe minus, s-a închis cu un deficit de peste 6,5 milioane de euro, spune Cătălin Leonte, candidatul USL la Primăria Braşov. El susţine că povara de pe umerii brașovenilor va fi și mai grea, pentru că, că în 2009, primarul George Scripcaru a angajat comunitatea într-un alt împrumut, de 7,3 milioane de euro, a cărui rambursare încă nu a început.

„Cetățenii Brașovului au dreptul să știe cum sunt cheltuiți banii lor, iar Primăria este obligată să îi informeze. În acest sens, solicit, în mod public, primarului municipiului Brașov prezentarea investiţiilor publice din bugetele pe anii 2005 – 2010. De asemenea, îi solicit toate informaţiile privind programele de investiţii publice derulate sau aflate în derulare, în conformitate cu prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale. Primarul este obligat să prezinte public toate informațiile financiare și nefinanciare pentru fiecare obiectiv inclus în programul de investiţii. Aceste informații trebuie să includă:

  •  valoarea totală a proiectului;
  • creditele de angajament;
  • creditele bugetare;
  • graficul de finanţare, pe surse şi ani, corelat cu graficul de execuţie;
  • analiza cost-beneficiu, care va fi realizată şi în cazul obiectivelor în derulare;
  •  costurile de funcţionare şi de întreţinere după punerea în funcţiune;
  • strategia în domeniul investiţiilor, care sa cuprindă, în mod obligatoriu, priorităţile investiţionale şi legătura dintre diferite proiecte, criteriile de analiză care au determint introducerea în programul de investiţii a obiectivelor noi, în detrimentul celor în derulare“, mai spune Leonte.
Distribuie dacă îți place!
Alte articole:   234 - numărul de voturi de care are nevoie Cioloș ca să aibă Guvern

Leave a Reply

Your email address will not be published.