Conservatorii critică alocarea banilor de la buget către primăriile PDL

Conservatorii critică alocarea banilor de la buget către primăriile PDL

Conservatorii braşoveni critică modul în care Guvernul a alocat banii publici, cu dedicaţie primăriilor conduse de pedelişti.

La nivelul judeţului Brasov, dintre cele 16 primarii din judet cadorisite de Executiv, 13 –  care au  primari PDL, au primit partea cea mare din milionul de lei alocati, adica 840.000 de lei. In top sunt Sacele (Radu Nistor Florea-PDL), Victoria (Cristian Gheorghe-PDL) si municipiul resedinta de judet-Brasov, care a fost binecuvantat cu 140.000 de lei.

Potrivit unor rapoarte prezentate de Institutul pentru Politici Publice, peste 70% din primăriile beneficiare  ale acestor pretioase ajutoare sunt conduse de primari ai coaliţiei la putere, în principal de la PD-L. Aceasta în condiţiile în care, potrivit legii, Fondul de rezervă creat în 2002 ar trebuit să acopere doar cheltuieli urgente sau neprevăzute apărute în timpul exerciţiului bugetar. În judeţul Braşov, după valoarea sumelor împărţite, media primarilor puterii  care au primit sprijin este chiar mai mare, 84%, a precizat Nicoleta Buta, vicepreşedinte PC Braşov. 

Guvernul a alocat ulterior aproape 315 milioane de lei pentru ca 30 de primarii să îşi poată achita datoriile catre furnizorii de energie termică.Municipiul Brasov a fost si el trecut pe lista celor care au evident nevoie de sustinere, asa incat 17 milioane de lei vor intra in bugetul local pentru ca ineficientul sistem de termoficare ce a inghitit ani de zile bani publici sa isi poata rezolva situatia datoriilor catre furnizori, datorii care insumeaza circa 25 de milioane de lei.

Nu am primit inca un raspuns cu privire la subventionarea costului de productie a energiei termice, la Brasov. Ceea ce este sigur este faptul  ca, daca iarna nu va fi ca vara, facturile la incalzire nu vor putea fi platite de catre brasovenii saraci care au mai ramas racordati la sistemul centralizat de termoficare al orasului. Lipsa unui punct de vedere este si el un semnal evident ca PDL va depune toate eforturile posibile sa isi conserve cat se mai poate imaginea in comunitatile locale in care are primari in functie“, a mai declarat Nicoleta Buta.

Alte articole:   PDL își face planul de luptă pentru europarlamentare la Brașov
Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap