blog-logo

Declaraţii contradictorii în privinţa accidentului provocat de Huidu

Declaraţii contradictorii în privinţa accidentului provocat de Huidu

Tot mai mulţi martori ai accidentului de la Timişul de Sus apar să să-şi spună părerea în cazul accidentului petrecut duminică şi în care a fost implicat realizatorul TV, Şerban Huidu. Cu cât sunt mai mulţi martori însă, cu atât mai numeroase sunt şi variantele.

Un taximetrist bucureştean de pildă, citat de adevarul.ro susţine că se afla duminică dimineaţă, pe DN 1, în spatele maşinii conduse de Şerban Huidu. Acesta a declarat că realizatorul TV nu a derapat şi că s-a angajat într-o depăşire fără să semnalizeze.

„Eram în maşină, după Huidu. Nu a derapat nimeni, o să se vadă asta şi la expertiză. A intrat în depăşire fără să semnalizeze. S-a izbit nimicitor! A început să urle femeia care se afla pe bancheta din spate. Au început să urle toţi oamenii de pe stradă. A coborât şi el din maşină, s-a luat cu mâinile de cap şi a urlat:«Sunt distrus! Ce-am făcut?»“, a declarat taximetristul pentru adevarul.ro.

Un alt martor, angajat la una dintre vilele din apropiere, citat de libertatea.ro a spus că jeep-ul care a provocat accidentul avea viteză foarte mare.  „Stăteam în curte şi am văzut un jeep că venea cu viteză. După doar câteva secunde, când pentru scurt timp mi-am luat privirea de la şosea, s-a buşit cuDacia. Aia a sărit şi a aterizat cu roţile în sus. Imediat am ieşit din curte şi m-am dus către jeep. L-am întrebat pe şofer dacă a păţit ceva şi mi-a spus că îl doare puţin pieptul. Atunci mi-am dat seama că e ăla de la Prima, de mă mai uit şi eu la el. Apoi, el a mers şi a scos pe rând copiii din maşină, care erau aşezaţi în scaune, pe bancheta din spate, apoi i-a deschis portiera soţiei. Ultima a scos-o din maşină pe o femeie care şchiopăta. I-a urcat în nişte maşini particulare, după care el s-a aşezat pe o piatră în curtea spitalului de vizavi. Cineva de acolo a ieşit şi l-a întrebat dacă vrea un medicament, dacă îl doare ceva, dacă vrea un pahar cu apă. A spus că nu, după care a început să se plimbe agitat pe şosea. A trecut de mai multe ori pe lângăDaciarăsturnată, din care un om de pe bancheta din spate striga după ajutor“, a declarat martorului.

Pe de altă parte, un alt martor, citat de Antena 3, a declarat că cel care avea viteză mare era şoferul Daciei Logan.

„Domnul Huidu a trecut, ne-a depăşit pe noi. Nu cred că avea mai mult de 70 km/h. Domnii cu Loganul puteau să evite, aveau viteză mare. Nu ţin nici cu morţii, nici cu el. […] Eram în urma lor, la 50 de metri. A făcut un derapaj, n-a mai putut să controleze maşina. Loganul avea mai mare viteză. Omul (Huidu) n-a mai putut să-şi controleze maşina”, a spus Francis Grancea.

 

Rudele şi prietenii victimelor sunt în stare de şoc

Reamintim că în accidentul în care a fost implicat realizatorul TV, Şerban Huidu, au murit trei braşoveni, toţi colegi de muncă la firma Toledo, care se ocupă cu comercializarea de benzi şi role pentru maşini de ambalat.

Despre întreaga tragedie de pe DN1, CITIŢI AICI

Şoferul Loganului, Ştefan Lungu Balog (55 ani) şi pasagera din dreapta Magda Drăghici (54 ani) au murit pe loc, iar Ioan Garbiş (57 ani) a fost transportat la Spitalul Judeţean Braşov, însă ieri dimineaţă inima lui a încetat să mai bată.

Cei care i-au cunoscut pe cei trei oameni sunt şocaţi de tragedia de pe DN 1 în urma căreia rudele sau prietenii lor au trecut în lumea celor drepţi. O fostă colegă de liceu şi în acelaşi timp prietenă cu Magda Drăghici a redactat o scrisoare despre cea trecută în nefiinţă. „A murit la Cotul Donului, la doi paşi de localul unde ne-am întâlnit întotdeauna, noi colegii de liceu, până în 2010. […] Ca o adevărată braşoveancă, a iubit muntele şi a ştiut să-l respecte, a mers pe munte o viaţă, a făcut ski o viaţă şi n-a avut niciodată nici un accident pentru că de mică a fost învăţată că lucrurile importante se fac cu rost, respectând cu sfinţenie nişte reguli, cu responsabilitate, faţă de tine şi faţă de cei din jur. Şi-a făurit o firmă de succes,Toledo, care mergea bine chiar şi pe criza asta“, sunt câteva dintre cuvintele Danei trimise către brasovultau.ro.

 

 

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.