blog-logo

Piaţa din Stupini a fost redeschisă

Piaţa din Stupini a fost redeschisă

Piaţa Stupini. Foto: Adevărul

După cum a relatat presa locală în urmă cu trei luni, piaţa agroalimentară en-gros dinStupini a fost închisă pentru că nu deţinea autorizaţiile necesare funcţionării, motiv pentru care Protecţia Consumatorilor şi cea Sanitar-Veterinară din Braşov au decis închiderea, până la data intrării în legalitate.

„Proprietarul terenului, precum şi administratorii ne-au prezentat actele doveditoare că deţin toate avizele necesare redeschiderii pieţei, motiv pentru care am revocat decizia de închidere a acesteia. Am fost la faţa locului şi am constat că toate condiţiile impuse de noi şi de Direcţia  Sanitar-Veterinară au fost îndeplinite. Această piaţă agroalimentară este importantă pentru locuitorii din zonă, dar trebuia să avem garanţia respectării standardelor impuse de lege. Acum, lucrurile sunt în ordine! Pot veni atât producătorii tradiţionali, cât şi cei din alte zone ale Braşovului!“,  a declarat pentru newsbv.ro  şeful Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor Braşov, Ionel Spătaru.

Alte articole:   FC Brașov, prohodul sau prăpădul? DNA a cerut Primăriei Brașov actele privind implicarea la club

Cei care deţin amplasamentul au efectuat – la recomandarea edililor – în perioada întreruperii activităţii o serie de investiţii, în sensul introducerii de apă curentă (rece şi caldă) în locaţie, au amenajar mai multe spaţii de depozitare, o parcare şi au asfaltat căile de acces spre piaţă.

Distribuie dacă îți place!
  1. […] 14.35 Potrivit aceloraşi surse judiciare, se pare că Spătaru ar fi cercetat pentru luare de mită, în urma controalelor efectuate la piaţa en-gros din Stupini, care a fost redeschisă la îcneputul acestei săptămâni. Amănunte AICI […]

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.