blog-logo

Lecţie de făcut bani pentru partid

Lecţie de făcut bani pentru partid

Prima obligaţie pentru un şefuţ, şefuleţ care ajunge pe post că aşa a zis partidul este să nu rămână sărac. Iar aici nu vorbim de personajul în cauză, ci de partid. Treaba lui dacă vrea să moară sărac, dar partidul trebuie „hrănit“.

Şi iată cum se procedează: se ia o bucată de autostradă, să zicem, la întâmplare, Comarnic – Braşov. Apoi, se face un fel de licitaţie, la care vin cei care se mai şi pricep. De exemplu consorţiul Vinci-Aktor. Pentru ca lucrurile să fie clare, reprezentanţii companiei sunt chemaţi la discuţii, unde li se ­„explică“, de fapt, cum stau lucrurile. „Băieţi, trebuie să daţi 40 de milioane de euro şpagă cash, şi mai luaţi în calcul şi faptul că trebuie să daţi lucrări de 400 de milioane de euro cui trebuie. Şi averm noi grijă să vă spunem cine trebuie“.

Alte articole:   Este oportună organizarea unui Târg de Crăciun în Piața Sfatului? Votează și tu!

No, cam aşa au decurs lucrurile, povestite chiar de cel care a întocmit actele pentru acest tronson de autostradă: „Cash, în pungă, primiţi de nişte oameni…Oriunde vor ei… Cum vrei, moşule… Ori în pungă, ori în băncuţă…“, a declarat Alin Goga la ProTv.

Pentru că cei de la Vinci-Aktor au ajuns la concluzia că nu poţi să torni şpăgi în loc de asfalt, şi-au luat bocceluţa şi şi-au văzut de drum. Noi, în schimb, am rămas cu aceleaşi cozi interminabile pe DN1 şi cu anunţurile poliţiei că au interzis circulaţia pe Braşov – Valea Prahovei în weekend. Am rămas şi cu Traian Băsescu, care, dacă e blocat în trafic, dă telefon după elicopter să îl ia de pe traseu…

Distribuie dacă îți place!
  1. Citesc tot ce scrii si am o intrebare, legitima cred eu: cata speranta mai putem avea?

    Reply
  2. din pacate, sperantele noaste se pot indrepta doar spre urmatorul scrutin

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.