Ministerul Sănătăţii deparazitează „căpuşa“ de la Ambulanţa Braşov

Ministerul Sănătăţii deparazitează „căpuşa“ de la Ambulanţa Braşov

În urma dezvăluirilor făcute de presa locală, Ministerul Sănătăţii a ordonat o anchetă la Ambulanţa din Braşov. Scandalul a pornit de la modul în care se derulează colaborarea dintre Ambulanţa de stat şi societatea comercială ,,Asistenţa SOS” SRL din Braşov.

O firmă patronată de un fost şef al Direcţiei de Sănătate Publică din Braşov, Cătălin Şeitan, primea „cadou“ deplasări la pacienţi chiar de la dispecerii serviciului public de Ambulanţă!

Ironie sau nu, firma „căpuşă“ se numeşte „Asistenţa SOS“ SRL.

Conform dezvăluirilor făcute de MIX TV, directorul medical al Ambulanţei, Magdalena Piroşca, a dat un ordin scris prin care dispecerii aveau sarcină să transfere minimum şapte curse către firma privată.

Pacienţii nu plăteau nimic, dar cursele erau decontate de Casa de Asigurari de Sănătate Braşov. Pe lângă faptul că este vorba de concurenţă nelioală faţă de alte firme care prestează servicii medicale similiare, subiectul a ajuns în atenţia procurorilor, care au deschis un dosar pe acest subiect.

Revenim mâine cu noi amănunte asupra acestui subiect!

 

Alte articole:   Hochei - Liga Mol: „Lupii” au pierdut în fașa celor de la Sapa Fehervar Alba Volan
Loading...
  1. […] Despre căpuşa „SOS“ SRL de la Ambulanţa Braşov CITIŢI AICI […]

    Reply
  2. FIRMA „S.O.S.” ESTE PATRONATA DE DR. CATALIN SEITAN DAR DE FAPT FIRMA APARTINE FICEI MANAGERULUI SERVICIULUI JUDETEAN DE AMBULANTA STIMATA DOAMNA MARIOARA VAITIS CARE SE AFLA IN CONCEDIU PT A CONDUCE PERSONAL FIRMA FICEI DAR SI PT A SUSTINE EXAMENUL PT UN NOU MANDAT DE DIRECTOR. NOI ANGAJATII AMBULANTEI SPERAM DIN TOT SUFLETUL SA SA NU NE MAI CONDUCA !!!!!!!

    Reply
  3. […] Ministerul Sănătăţii deparazitează căpuşa de la Ambulanţa Braşov Tweet În urma dezvăluirilor făcute de presa judeţeană, Ministerul Sănătăţii a ordonat o anchetă la Ambulanţa din Braşov. Scandalul a pornit de la modul în care se derulează colaborarea dintre Ambulanţa de stat şi societatea comercială ,,Asistenţa SOS” SRL din Braşov. Mai multe informaţii pe http://www.newsbv.ro […]

    Reply
  4. […] Taguri ambulanta brasovbrasovsanatate brasov Firma care primea „comenzi“ zilnic de la Dispeceratul unic de urgenţă 112, „Asistenţa SOS“ SRL  are sediul pe strada Lucian Blaga nr.6, din Braşov, şi nu este plătitoare de TVA. Scandalul despre căpuşarea Ambulanţei Braşov, îl găsiţi AICI. […]

    Reply
  5. curios cum de acest scandal s-a pornit exact in momentul in care se sustine examenul! nici nu cred ca trebuie sa ne miram si sa ne intrebam cine a dat tonul acestui scandal care a luat o amploare atat de mare in conditiile in care stim toti ca aceste servicii ale acestei firme de ambulanta sunt binevenite…jenant ca s-a ajuns intr-o astfel de situatie si ca unele persoane se preteaza la asa ceva! d-le „nu conteaza”, vorbeste in numele si interesul tau propriu si personal!!!!

    Reply
  6. […] paralel, continuă ancheta în scandalul de la Ambulanţă. Mai mult, surse din mediul politic spun că postul de manager este repartizat UDMR. Articole […]

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap