blog-logo

Pompierii din Brașov – la 136 de ani de la Bătălia din Dealu Spirii

Pompierii din Brașov – la 136 de ani de la Bătălia din Dealu Spirii

Ziua Pompierilor

În fiecare an la 13 septembrie, pompierii din toată țara îi comemorează pe colegii lor, care au căzut la datorie în urmă cu 136 de ani, în bătălia din Dealu Spirii.
Pentru a marca „Ziua Pompierilor din România”, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Țara Bârsei” al județului Brașov a organizat o expoziție de tehnică în Piața Sfatului, unde toți trecătorii au avut ocazia să vadă echipamentele folosite în situații de urgență, dar să afle și cum funcționează acestea.
Cei mai interesați de echipamentele expuse de pompieri s-au dovedit a fi școlarii, care n-au scăpat ocazia să afle cât mai multe detalii legate de munca celor care se luptă cu focul pentru a salva viețile semenilor.
Cu ocazia Zilei Pompierilor, trecătorii au primit pliante cu sfaturi utile, menite să-i ferească de situații care ar putea să le pună viața înericol, iar cei mai mici dintre vizitatori au fost lăsați sa testeze, sub îndrumarea profesioniștilor, diverse echipamente cu care pompierii acționează pentru stingerea incendiilor.

Distribuie dacă îți place!
Alte articole:   Cantina socială din Brașov, un subiect umflat artificial, pe care politicienii și-au încordat mușchii

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate