Poliţiştii au salvat şapte vite

Poliţiştii au salvat şapte vite

vaciPolițiştii din Râşnov au fost sesizaţi de un cetățean din satul Şimon (Bran) că în noaptea de sâmbătă spre duminică i s-au furat șapte bovine (șase vaci și un taur), de la stână pe care o deține în zona fostei Ferme nr.7 Cheia, din Râșnov.

„În urma investigațiilor și verificărilor efectuate de polițiști, cu ajutorul proprietarului stânei, în zona Şaua Calului din Colţii Cheii a fost depistat unul  dintre suspecții din acest caz, un prahovean de 38 ani, iar ulterior, pe raza localității Predeal, polițiștii au prins  alți trei suspecți, predeleni de 25, 37 și 38 ani. Polițiștii au stabilit că cei patru suspecți s-au deplasat pe jos la stână, în noaptea de 03/04.2011 și, profitând de neatenţia ciobanilor, au sustras bovinele menţionate, cu intenţia de a le duce, pe jos, în Predeal, pentru a le valorifica. Polițiștii au reușit recuperarea bovinelor, iar suspecții au fost reținuți și prezentați magistraților brașoveni, care au dispus arestarea preventivă a doi dintre ei, ceilalți fiind cercetați în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat“, a declarat comisarul şef Liviu Naghim purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov.

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate

0 Shares
Share via