200 de tineri sportivi de la 18 cluburi s-au întrecut la Cupa ”Dan Căpitan” la schi alpin

200 de tineri sportivi de la 18 cluburi s-au întrecut la Cupa ”Dan Căpitan” la schi alpin

Etapa a VI-a din cadrul Minicupei României s-a desfășurat, în weekendul 4-5 martie, pe Pârtia Buscat (Cluj).

Aproape 200 de tineri sportivi, de la 18 cluburi cu tradiție din Valea Prahovei, Poiana Brașov, Sibiu, Petroșani, Cluj  și 28 de sportivi nelegitimați au participat, weekendul trecut, la Cupa ”Dan Căpitan”, din cadrul Mini Cupei României la schi alpin, desfășurată pe Pârtia Buscat, din localitatea Băișoara (județul Cluj).

Mini Cupa României la schi este un proiect desfășurat sub egida Federației Române de Schi-Biatlon și început în urmă cu trei ani, în cadrul programului ”Construim, împreună pentru viitor”. Prin acest program se dorește atragerea către schi a cât mai multor copii și tineri. În acest an, competițiile sunt structurate pe opt etape, cea de la Cluj fiind a șasea. Următoarele vor fi la Arieșeni, în județul Alba și la Muntele Mic, în județul Caraș-Severin, unde va avea loc de altfel și finala.

Vreau să felicit concurenții, m-au impresionat plăcut. Am văzut schiori care aveau tehnică impecabilă. În cele două zile de concurs, s-au întrecut aproape 200 de concurenți, 28 de sportivi nelegitimați și 18 cluburi sportive. Mă bucur că ne-au onorat cu prezența cluburi sportive cu istorie de pe Valea Prahovei,  Poiana Brașov, Sibiu și Petroșani. De asemenea, mă bucur că domnul Dan Căpitan a fost alături de noi și a înmânat cupele câștigătorilor. Mă aștept ca la ediția de anul viitor să avem și mai mulți înscriși, pentru că participarea la competiții din calendarul oficial le oferă, atât antrenorilor, cât și părinților, o radiografie reală a nivelului sportiv la care sunt copiii”, spune Iancu Șerbănescu, fost membru al Lotului Național de Schi al României și organizator al evenimentului.

Sportivii au concurat în două probe de slalom uriaș, pe pârtia roșie (dificultate medie), unde au fost montate între 17 și 20 de porți. Câștigătorii au fost premiați la finalul fiecărei zile.

Dan Căpitan, prezent pe pârtie: schiul românesc are viitor.

Dan Căpitan, în vârstă de 82 de ani, o emblemă a schiului românesc, multiplu campion național, cu o carieră sportivă de aproape trei decenii, a fost prezent pe pârtie și a înmânat premiile câștigătorilor.

Pentru mine, această Cupă înseamnă foarte mult. Pentru că este o recunoaștere a muncii de-o viață și mă bucură ce am văzut. Demult aș fi vrut să se întâmple. Mă bucur nespus să văd că renaște schiul clujean”, a declarat Dan Căpitan. 

Cupa se numește Dan Căpitan pentru că el este cel mai mare antrenor de schi pe care l-a avut Clujul. Peste 14 ani a fost antrenor al lotului național de copii. A dat cei mai mulți campioni naționali din Cluj și este o emblemă pentru schiul din România. Vrem să-l onorăm prin numele pe care îl poartă acest concurs”, a adăugat Iancu Șerbănescu.  ”Este prima etapă pe care o desfășurăm pe domeniul schiabil Buscat, de lângă Cluj. Ne-am bucurat de o prezență foarte numeroasă de sportivi, însoțiți de părinți. Pârtia a fost impecabilă, condițiile impecabile. Copiii care intră în Mini Cupa României primesc puncte care vor fi cuantificate pentru calificarea în finală. Pentru noi este foarte important să monitorizăm evoluția lor de la un sezon la altul”, a declarat Nicoleta Iubu, secretar al Comisiei Tehnice din cadrul Federației Române de Schi-Biatlon.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate