2 bărbaţi reţinuţi după un scandal în miez de noapte la Zizin. Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Feldioara, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, au reținut două persoane și efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, după ce acestea ar fi fost implicate într-un scandal, în localitatea Zizin.
Doi bărbaţi reţinuţi după un scandal în miez de noapte la Zizin
La data de 27 iulie a.c., în jurul orei 02.00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Feldioara au fost sesizați cu privire la faptul că, pe o stradă din localitatea Zizin, ar avea loc un conflict spontan, între mai multe persoane.
Imediat, polițiștii s-au deplasat la adresa indicată, unde au stabilit faptul că, între patru bărbați, ar fi avut loc un conflict spontan, context în care s-ar fi agresat fizic reciproc. În urma conflictului, doi dintre bărbați au suferit leziuni fizice.
Față de cele constatate, în urma investigațiilor efectuate și după administrarea probatoriului, polițiștii au dispus reținerea a două dintre persoanele implicate, acestea fiind introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, pentru o perioadă de 24 de ore.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe, iar cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.
