Din judeţ

18 cadavre de porci, abandonate pe un câmp de la marginea localităţii Dumbrăvița

Gabriela Bunghez

Un localnic din Dumbrăviţa a găsit 18 cadavre de porci abandonate pe un câmp de la marginea localităţii, lângă o groapă de gunoi.

Acesta a anunțat autoritățile, care au intervenit imediat și au prelevat probe.

Rezultatele au arătat că porcii nu erau infectați cu virusul pestei porcine africane, iar medicii veterinari cred că animalele au murit asfixiate.

Cadavrele aveau crotalii cu numere de identificare din Ungaria, ceea ce indică faptul că provin dintr-un transport de porci, în tranzit prin județul Brașov.

„În zonă erau leșuri de porci, aduse probabil cu o mașină mică, până în 7,5 tone. Erau acoperiți cu rumeguș, iar mirosul era foarte puternic”, a declarat viceprimarul Gheorghe Gușeilă, citat de stiri.tvr.ro.

În astel de situații, animalele ar trebui incinerate, însă pentru că punctul de lucru Protan din Codlea, locul în care se neutralizau deșeurile animale, nu mai funcționează, acestea au fost îngropate pe câmpul unde au fost găsite.

Protan, cel mai mare procesator de resturi de origine animală din România și unicul capabil să neutralizeze o cantitate mare, a intrat în faliment în septembrie, în plină criză a pestei porcine africane.

Foto: arhiva/mediafax.ro