Eveniment

160 de ani de la Mica Unire sărbătoriți în Piaţa Unirii

Gabriela Bunghez

Ziua de 24 Ianuarie semnifică, pentru România, sărbătorirea Micii Uniri.

Cei 160 de ani de la Unirea Principatelor, Mica Unire, realizată de Alexandru Ioan Cuza pe 24 ianuarie 1859, vor fi sărbătoriți și la Brașov, în Piaţa Unirii.

Astfel, pentru a marca acest important eveniment istoric, Prefectura Braşov în parteneriat cu Garnizoana Braşov organizează joi, 24 ianuarie 2019, începând cu ora 11:00, o manifestare specială dedicată aniversării Zilei Unirii.

Ceremonia va cuprinde oficierea serviciului religios, alocuţiuni referitoare la însemnătatea „Zilei Unirii”, momente artistice şi Hora Unirii.

La eveniment sunt invitaţi să participe oficialiţăţi locale şi judeţene, veterani, cadre militare în rezervă și în retragere, reprezentanţi ai instituţiilor publice deconcentrate, ai partidelor politice, elevi și studenți, precum și cetățeni ai Brașovului.

Foto: arhiva