Potrivit Centrului Național de Combatere și Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), în ultima săptămână, s-au înregistrat 15 cazuri noi de rujeolă, la nivel național, aproape jumătate dintre acestea fiind confirmate în județul Brașov.
În perioada 28.10.2019 – 01.11.2019 au fost raportate încă 15 cazuri nou confirmate, în 5 județe.
Cele mai multe cazuri de rujeolă, raportatea săptămâna trecută au fost în județul Brașov, respectiv 6.
Au mai fost înregistrate 4 cazuri în Timiş, 3 în Caraş-Severin, şi câte unul în Mureş şi Sălaj.
Ca urmare, numărul total de cazuri confirmate cu rujeolă în România raportate până la data de 1 noiembrie este 18.517, din care 64 de decese.
6.225 de cazuri s-au înregistrat la copii din grupa 1-4 ani şi 3.912 la copii mai mici de un an.
Rujeola (pojarul) este o boală infecţioasă care adesea duce la complicaţii. Din patru persoane care fac rujeolă, una are nevoie de spitalizare, iar pentru unul din 1.000 de bolnavi de rujeolă, boala este mortală.