Între două drumuri ladiverse întâlniri, am apucat să cumpăr o pâine. (De-aia bătuta, cu cartofi, care se vinde la kil).
Vânzătoare, o tinerică toată numai zâmbet, mă întreabă politicos dacă am cumva mărunt.
– Cât trebuie? – 85 de bani! – No, lasă așa…
Iau pâine și dau să plec. – Stați!!! Să luați bonul. – Păi l-am luat. Nu p’ăla! Ăla de bacșiș (alăturat)… Acum, dacă tot îl am, ia zi Victoraș tată, că de-aia ești premier și le știi pe toate, merge de tombolă? Că e fiscal. E drept, nu știu dacă cu bon fiscal de 0,15 lei poți câștiga… Uite că am ratat săă-mi fac un selfi cu fata și magazinul…
Io zic așa, inspectorii de la ANAF, care nu știu să socotească cifrele mari, că de-aia nu se iau de marii evazioniști (la mare am văzut caravana ANAF, la porțile marilor evazioniști nu…), că nu știu să numere, să vină să calculeze cât e 16% la fiecare bon în parte, iar când vânzătorul ajunge la plafonul maxim care vrea el, să le interzică clienților să dea bacșiș. Iar dacă n-au mărunt, ca subsemnatul, să cumpere din altă parte. Sau să facă o tură cu taxiul până acasă, să spargă pușculița, să vină cu măruntul, după care treaba lui.
Că mare diferență nu e, dacă tot vrea ipochimenul din fruntea Finanțelor să ne dăm cu taxiul să luăm bon pentru pizza comandată acasă și la care am lăsat bacșiș.
Oricum, promit că nu mă las până nu obțin un bon fiscal pentru bacșiș de un ban.