Aproape 129 de milioane de lei vor fi investite în dublarea tronsonului II de ocolitoare. Vezi aici cât a costat de fapt investiţia iniţială

Aproape 129 de milioane de lei vor fi investite în dublarea tronsonului II de ocolitoare. Vezi aici cât a costat de fapt investiţia iniţială

Lucrari ocolitoareDupă ce şi Comisia Europeană a dat „undă verde” alocării unei finanţări nerambursabile de de 82,7 milioane de euro, pentru realizarea lucrărilor la întreaga ocolitoare a Braşovului, Compania Naţională de Drumuri şi Autostrăzi Naţionale (CNADNR) a lansat licitaţia şi pentru dublarea celui de-al doilea tronson al centurii. Acesta face legătura între DN 11 (ieşirea din Braşov spre Hărman) şi  DN 13 (ieşirea din Braşov spre Târgu Mureş, dar şi noul tronson de ocolitoare spre Ghimbav )şi a fost deschis traficului încă din vara lui 2009. Acesta a fost realizat de Primăria Braşov, dar numai cu câte o singură bandă pe sens, doar la poduri şi pasaje fiind turnaţi pilonii în vederea dublării.

Dublarea celui de-al doilea tronson a fost gândită iniţial ca un proiect al municipalităţii, inclus în Planul Integrat de Dezvoltare şi finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) (69,25%) şi Guvern (30,75%). Ministerul Transporturilor a preluat însă şi aceste lucrări, pe lângă faza a doua a primului tronson şi realizarea celui de-al treilea la solicitarea Comisiei Europene, dat fiind că şi celelalte două lucrări erau executate de Minister, prin CNADNR, finanţate tot cu bani europeni.

Alte articole:   FOTO Cățeluşă salvată după 8 ore dintr-o vizuină de vulpe, în Cluj. La operațiune a participat și un câine care a ajutat la căutarea victimelor după cutremurul din Turcia

Tronsonul II are 6,4 km, iar o parte din infrastructura pentru dublare e realizată!

În cei  6,4 km de şosea, care au fost finalizaţi în aproximativ 15 luni, s-au investit 81,8 milioane de lei, adică 18 milioane de euro, la acea vreme. Acum, pentru proiectarea şi executarea dublării acestui tronson, astfel încât să se poată circula în regim de autostradă ca şi pe celelate două segmente, costurile sunt estimate la 128.816.763,76 de lei, fără TVA, conform anunţului de selecţie a ofertelor lansat de CNADNR, adică aproape 29 de milioane de euro. Practic costul construcţiei unei noi şosele paralele cu două benzi este cu aproape 60% mai mare decât costul iniţial al proiectului. Constructorii interesaţi de lucrare îşi pot depune ofertele până cel târziu în 5 februarie 2014, astfel ca din primăvară proiectul să şi demareze, ţinând cont că oficialii europeni le-au dat „ultimatum” drumarilor să finalizeze întreaga centură, respective cei 18,4 km de pe toate cele trei tronsoane pe care să se poată circula în regim de autostradă, până cel târziu în martie 2015. În total, se vor cheltui practic pentru tronsonul II aproape 210 milioane de lei.

Alte articole:   Cum analizează pariorii profesioniști meciurile de fotbal în 2024?

Pe traseul tronsonului II de ocolitoare sunt construite un pasaj peste calea ferată (de 78,5 m), două poduri – peste râul Durbav (de 37 m) şi peste râul Timiş (de 33 m) – şi trei sensuri giratorii (la intersecţiile cu DN 11, DJ 103 şi DN 13).

Câţi bani au costat celelate tronsoane

Costurile sunt incomparabil mai mari faţă de celelalte două tronsoane, însă, preţul va putea fi mai mic dacă există concurenţă între constructori, CNADNR urmând să selecteze cea mai avantajoasă ofertă din punct de vedere economic. De exemplu, pentru realizarea tronsonului III, de 6,34 km, costul final a fost de 97.587.8 83,61 lei (fără TVA), din care 85% a reprezentat finanţare nerambursabilă acordată de Comisia Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională, restul sumei fiind asigurată de la Bugetul de Stat. Totodată, pentru lucrările derulate de firma austriacă Alpine, pentru tronsonul I, au fost achitate sume de 46.088.979,13 lei fără TVA, însă stadiul proiectului a rămas la 56%, după ce firma a intrat în insolvenţă în iulie 2013, iar contractual s-a anulat. Pentru finalizarea tronsonului de 7,2 km mai sunt necesare încă 83,59 de milioane de lei, fără TVA, o parte din bani urmând să intre tot în contul Alpine pentru lucrările executate şi încă neachitate, însă costul final va fi stabilit abia după ce se va încheia contractual cu noul constructor.

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate