Revoluţionarul român transilvănean Axente Ioan, supranumit Sever, (n. 15 aprilie 1821, in localitatea Frâua, azi Axente Sever – d. 13 august 1906, la Brașov).
A studiat teologia şi filozofia in 1831 la Seminarul de la Blaj, dar a fost fost exmatriculat de aici pentru că l-a susţinut pe Simion Bărnuţiu în conflictul cu episcopul greco-catolic Ioan Lemeny.
In 1847 s-a mutat la Bucureşti, unde, la izbucnirea revoluției de la 1848 era profesor de latină și română, la Colegiul Sf. Sava din București.
În anul 1848 este numit comisar de propagandă în judeţul Ilfov, apoi a fost trimis să liniştrească judeţul Dolj, care nu dorea să recunoască guvernul provizoriu revoluţionar condus de Ion Heliade Rădulescu.
A colaborat la ziarul „Naţionalul”, care apărea la Craiova. La 11 iunie se afla la Bucureşti alături de alţi membri ai Societăţii „Frăţia”, declanşând revoluţia din Muntenia. La 27 iunie a participat la Adunarea populară de la Filaret, mobilizând mulţimile prin discursul său.
A colaborat cu „Gazeta de Transilvania”, căreia îi trimitea din Muntenia articole pentru publicare.
În august 1848 s-a întors în Transilvania, în urma veştii că August Treboniu Laurian şi Nicolae Bălăşescu au fost arestaţi.
În 11 septembrie 1848, Axente Sever a participat la adunarea grănicerilor români de la Orlat, de unde va pleca spre a treia adunare naţională de la Blaj din septembrie, în fruntea unui detaşament format din 200 de grăniceri.
Ioan Axente Sever a fost unul dintre prietenii lui Avram Iancu, conducătorul incontestabil al armatei revoluţionare româneşti.
Liderii revoluţionari români au decis să împartă Transilvania în 15 prefecturi, fiecare prefectură trebuia să asigure organizarea a câte unei legiuni, formate din circa 10.000 de oameni.
Aceste legiuni erau conduse de prefecţi, care aveau un rang militar echivalent celui de general din trupele regulate.
Comitetul Naţional Român de la Sibiu l-a numit pe Axente Sever prefect al legiunii româneşti din ţinutul Blajului şi de pe valea Mureşului, care a primit numele de Legiunea I Blăjeana (sau Blasiana), si care totaliza 10.000 de luptător.
În fruntea ostenilor săi, Axente Sever va săvârşi cele mai strălucitoare fapte de arme, bătând un inamic care de multe ori era superior numeric şi in arme de foc, ducând lupte în munţi, atacând şi capturând depozitele de hrană ale insurgenţilor unguri.
El a câştigat toate bătăliile importante date împotriva armatelor unguresti.
Printre cele mai cunoscute fapte de arme ale sale se numără luptele de gherilă din Munţii Apuseni, în care armata maghiară a suferit un adevărat dezastru strategic.
De asemenea, trupele lui Ioan Axente Sever au spart de mai multe ori cercul asediatorilor cetăţii Alba Iulia, acolo unde garnizoana româno-austriacă de sub comanda coolonelului Urban, a rezistat eroic.
De altfel, în data de 27 iulie 1849, Legio I Blasensis a fost cea care a ridicat asediul Cetăţii Alba Iulia, după ce a străpuns cu forţe proprii încercuirea rebelilor unguri, care asediau aceasta cetate de câteva luni.
Sub conducerea sa şi a preotului Prodan Simion, la data de 8 ianuarie 1849, ţăranii români răsculaţi, au incendiat oraşul Aiud.
În seara zilei de 8 ianuarie, Crăciunul după calendarul iulian, a început un măcel care a durat până în data de 17 ianuarie, fiind ucişi cca.600 etnici unguri, de catre luptatorii romani dornici să se răzbune după atrocităţile comise de militarii maghiari din timpul campaniei acestora care viza cucerirea Munţilor Apuseni.
Un numar mare de oameni a incercat sa se ascunda in muntii din apropiere dar din cauza gerului au murit inghetati. Morţii au fost aruncaţi în şanţurile cetăţii, iar altă parte în varniţa de lângă cetate, unde se află şi monumentul acestora.
A fost arestat în februarie 1849, acuzat fiind că ar fi participat la masacru, dar la proces a fost găsit nevinovat.
După înfrângerea revoluției, Axente a continuat să aibă un rol de frunte în viața politică și culturală a românilor din Transilvania.
Înflăcărat luptător pentru drepturile politice, naţionale şi sociale ale românilor din Transilvania, acesta, împreună cu alţi fruntaşi români, semnează la 10 mai 1860 petiţia prin care se solicita guvernatorului Transilvaniei, aprobarea pentru crearea Asociaţiei culturale româneşti ASTRA, care se va înfiinţa un an mai târziu.
El a fost “ales în rândul organelor de conducere ai ASTREI, adică Asociaţia Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român, alături de Andrei Şaguna, la 4 noiembrie 1861, membru al Comitetului statoriu” pentru organizarea activităţii.
Alături de mitropolitul Suluţiu şi de alte personalităţi, va face parte din delegaţia de la Viena, unde va desfăşura aceeaşi intensă activitate în susţinerea cauzei româneşti.
După terminarea revoluţiei şi până la moartea sa, a fost hărţuit permanent de foştii inamici, datorită participarii sale la luptele din 1848-1849 şi din cauza ca duşmanii se temeau de el.
La sfârşitul anului 1850 autorităţile austriece l-au invitat pe Axente Sever la Sibiu, pentru a-i conferi câteva medalii ca răsplată pentru luptele pe care le-a dus în timpul revoluţiei impotriva maghiarilor.
Acesta a procedat însă ca şi Avram Iancu refuzand aceste decoraţii pentru că austriecii nu şi-au onorat promisiunea de a acorda drepturi naţionale românilor ardeleni.
Totuşi, în anul 1852, pe 21 iulie, în numele veteranilor din Revoluţia de la 1848, Axente l-a primit pe împăratul Franz Joseph aflat în vizită în Ardeal, pe muntele Găina si de aici l-a însoţit pe împărat la Sibiu.
Cu acest prilej Axente Sever a fost decorat cu medaliile austriece „Crucea de aur cu coroană pentru merite” şi cu ordinul „Franz Joseph” clasa a III-a, precum şi cu ordinul militar rusesc „Sfânta Ana”, clasa a III-a.
În 1863 a fost ales deputat al Comitatului Alba în Dietă. La 14 iunie 1866 începea războiul Austriei cu Prusia şi Italia, moment în care ungurii din Transilvania cer crearea Ungariei istorice (alipirea Transilvaniei).
Evenimentele nefericite care au urmat – alipirea Transilvaniei la Ungaria la 17 februarie 1867, încoronarea lui Francisc Iosef pe 8 iunie 1867 ca rege al Ungariei, legea naţionalităţilor apărută la l decembrie 1868, care stipula, printre altele, ca limbă de stat, limba maghiară – îl determină pe Axente Sever ca, împreună cu bunul său prieten, preotul Truţă Petru, să întreprindă o serie de acţiuni.
La 26 septembrie 1872, la două săptămâni de la moartea lui Avram Iancu, organizează la Cricău un parastas în memoria marelui erou.
În faţa sutelor de săteni îndureraţi el reaminteşte rolul lui Iancu în lupta dată la Cricău “la locul numit Pârâul Ciungăului” în perioada 28-29 octombrie 1848.
Tot la Cricău Axente Sever a schiţat primul plan de eliberare a Transilvaniei cu ajutorul armatei de peste Carpaţi, plan ce cuprindea: detalii privind sprijinirea acţiunilor militare de către întreaga populaţie românească, rechiziţiile în schimbul unor “revaşe de primire cu condiţiile de bonificare după încheierea păcii…”.
In ultimii ani de viata, Axente Sever s-a stabilit la Braşov, unde a devenit una dintre cele mai proeminente figuri ale comunităţii româneşti.
Spre sfârşitul anului 1900 sănătatea sa devine tot mai precară, boala se agravează şi în anul 1904 (an în care, se pare, moare şi soţia lui), este internt în spital. Aici este îngrijit de doctorul Krauss şi vizitat de rude şi prieteni.
A decedat la 13 august 1906, si a fost adus cu trenul la Blaj, pentru a fi înmormântat alături de alţi mari intelectuali patrioti transilvăneni.
Acum, la împlinirea a 100 de ani de la moartea patritului român Axente Ioan Sever, sa-i păstram şi sa-i cinstim asa cum se cuvine memoria, aşa cum pe drept merită toţi cei care s-au jertfit pentru afirmarea demnitaţii noastre şi pentru libertatea neamului românesc.
Sursa: http://www.dacoromania-alba.ro