Un număr de 83 de persoane au fost salvate, în ultimele 24 de ore, de salvamontişti.
Conform Dispeceratului Naţional, dintre acestea 25 au fost transportate cu ambulanţele SAJ, SMURD sau salvatori la spital, iar restul au primit acordul să fie transportate cu maşinile aparţinătorilor.
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional s-au primit 81 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă.
10 apleluri la Serviciul Judeţean Salvamont Braşov şi 3 la Serviciul Public Local Salvamont Braşov, în doar 24 de ore
Cele mai multe au fost înregistrate pentru Salvmont Maramureş (11 apeluri) şi pentru Judeţul Braşov şi Sinaia (câte zece apeluri).
Au mai fost primite la Dispeceratul Naţional:
- -8 apeluri pentru Salvmont Caraş Severin – Muntele Mic,
- -7 apeluri pentru Lupeni,
- -6 apeluri pentru Vatra Dornei,
- -5 apeluri pentru Cluj,
- -4 apeluri pentru Prahova,
- -câte 3 apeluri pentru Neamţ, Voineasa, Suceava, Municipiul Braşov,
- -câte 2 apeluri pentru Gorj, Alba, Sibiu,
- -câte un apel pentru Bihor şi Harghita.

Îndemn pentru turiști
„Echipele Salvamont România vă îndeamnă la prudență și responsabilitate în derularea activităților montane și vă invită să le fiți alături în campania de reducere a numărului de accidente montane”, au transmis salvatorii pe Facebook.