Social

10.000 de lei pentru Hospice, în urma concertului susținut de Alexandru Andrieș

Talida Bendriş

Alexandru Andrieş

Spectacolul caritabil susţinut de Alexandru Andrieş şi alți câțiva tineri artişti braşoveni – Trupa Om Bun, Iulia Caraiman, Raluca Manea şi Lucian Bedeu – a adus în contul Hospice Casa Speranței peste 10.000 de lei.

În total, 335 bilete au fost vândute pentru acest concert iar suma de peste 10.000 lei rezultată din acest eveniment va putea acoperi o parte din cheltuielile lunare de îngrijire a celor peste 180 de copii suferind de boli incurabile cu prognostic limitat care beneficiază gratuit de serviciile Hospice.

Cântărețul Alexandru Andrieș nu este singurul artist care a întins o mână de ajutor pacienţilor de la Hospice Casa Speranţei.