Ziua de 1 Mai are semnificații multiple pentru români. În memoria românilor de astăzi, 1 Mai este un simbol „împins“ între două amintiri: mitingurile lui Ceauşescu şi sărbătorile câmpeneşti, iar pe de altă parte sărbătoarea populară Armindeni, care reprezintă începutul verii, sărbătorită tot la iarbă verde.
În fiecare an la 1 Mai se sărbătorește, începând din 1889, în peste 80 de țări, Ziua Internațională a Muncii. Aceasta îşi are originea în mişcările de proteste ale unor muncitori americani care militau pentru scurtarea zilei de muncă de la 12-14 ore la opt ore.
În România, în timpul comunismului această sărbătoare a fost marcată de manifestări propagandistice ale regimului cu manifestaţii de amploare pe străzi şi stadioane.
1 Mai. Defilarea reprezenta elementul central al manifestărilor
Se organiza în toate oraşele mari şi medii. Participarea la manifestațiile de 1 Mai era o obligație peste care nu puteai trece. Cei care se împotriveau, erau considerați inamici ai regimului.
În marile oraşe conducătorii de intreprinderi şi muncitorii decoraţi aveau privilegiul de a sta la tribună şi de a primi onorurile.
Muncitorii din fabrici și uzine îmbrăcați cu cele mai frumoase haine, pionierii și șoimii patriei erau obligați să participe la parade cu pancarte uriașe sau fotografii cu Nicolae și Elena Ceaușescu și să scandeze lozinci de preamărire.
Cetăţenii erau încolonaţi în funcţie de întreprinderea la care lucrau
Defilau ore în şir, de 1 Mai, cu lozinci de preamărire şi înălţau pancarte uriaşe, trecând prin faţa tribunei oficiale, şi salutând reprezentanții partidului- stat.
„Trăiască Partidul Comunist Român în frunte cu secretarul său general, tovarăşul Nicolae Ceauşescu“, „Trăiască comunismul, viitorul luminos al întregii omeniri!“, „Trăiască Nicolae Ceauşescu, cel mai iubit fiu al poporului, ctitorul epocii de aur!“. „Ceauşescu – Muncitorii“, „Ceauşescu P.C.R.“, erau lozinci folosite în acea vreme.
După decembrie 1989 sărbătoarea a rămas în mentalul colectiv, dar s-a renunţat la manifestaţii şi s-a preferat mersul la iarbă verde.
Ziua Armindeni sau Ziua Bețivilor
De 1 Mai, românii sărbătoresc şi „Armindenul”, o sărbătoare popular, recunoscută ca și „Ziua Beţivilor” sau „Ziua Pelinului”.
Numele de Armindeni provine de la cuvântul de origine slavă ierminden, care înseamnă ziua Sfântului Ieremia. „Armindenul”, este vechiul zeu al vegetației care proteja recoltele și animalele. Simbolizat sub forma unei ramuri înverzite, acesta amintește inclusiv de numele popular al lunii mai: Florar sau Frunzar.
În tradiţia populară referirea la această dată are strânsă legătură cu renaşterea vegetaţiei
Reprezintă un simbol al belşugului şi vieţii aşezate. Armindenii se serbează şi pentru sănătatea şi fertilitatea pământului, sătenii rugându-se ca natura să nu le fie potrivnică, să nu bată grindina, să nu apară dăunătorii, pentru ca vinul să fie bun, oamenii sănătoși şi veseli.
În trecut se organizau petreceri câmpeneşti, unde se mânca miel fript, caş, ceapă verde, ridichi, iar la final o felie de cozonac. Se bea vin roşu, dar mai ales pelin, acel soi de vin cu gust amărui şi parfum specific.
Obiceiurile arată că, în dimineaţa zile de 1 Mai, oamenii trebuie să se spele cu rouă pe faţă pentru că aceasta simbolizează belşugul, bogăţia şi sănătatea.
În Transilvania şi Banat oamenii înfing în pământ un copac fără crengi în faţa acelor case unde sunt fete de măritat
Trunchiul uscat rămâne pe loc până la următoarea recoltă. Din trunchi se face un foc pentru coacerea pâinii din noua recoltă. Atât copacul, cât şi crengile se numesc Arminden.
Pe lângă bucate alese, oamenii se cinstesc cu un anumit soi de vin numit pelin, recomandat pentru înnoirea sângelui şi stimularea apetitului. Se ştie că vinul se poate deteriora dacă nu e păstrat corespunzător (făcând „floare”), de aceea unii podgoreni îl „ajustează”. Adică îl amestecă cu diverse condimente care să-i mascheze mirosul și gustul neplăcut.
La ţară, gospodarii îşi împodobesc porţile cu ramuri verzi de Armindeni, pentru bogăţie. Ramurile verzi de Armindeni se anină noaptea mai cu seamă la porţile fetelor de măritat, fără ca feciorii care râvnesc la inima lor să fie văzuţi. Tradiţia spune că a doua zi flăcăii care au pus crenguţele trebuie identificaţi, poftiţi în casă de părinţii fetei şi omeniţi. Li se dă de băut câte un pahar de pelin sau vin roşu, închinând pentru sănătate şi bunăstarea tuturor.