În minivacanţa de Rusalii, polițiștii rutieri din cadrul I.P.J. Brașov au organizat și desfășurat acțiuni pentru prevenirea accidentelor rutiere și asigurarea unui trafic rutier fluent și sigur.
Astfel, în perioada 1-5 iunie, au fost constatate 30 infracțiuni la regimul circulației și 33 de altă natură.
De asemenea, au fost aplicate 1.300 sancțiuni contravenționale, dintre care cele mai multe, 738, pentru depășirea limitei legale de viteză, 97 pentru nepurtarea centurii de siguranţă şi 7 pentru utilizarea telefonului mobil în timpul deplasării.
Valoarea totală a amenzilor aplicate este de aproximativ 365.000 de lei.
Polițiștii au ridicat, în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 106 permise de conducere, dintre care, 30 pentru consumul de alcool, 17 pentru depăşirea vitezei maxime legale admise cu mai mult de 50 km/h, 34 pentru nerespectarea reglementărilor privind depăşirea, 4 pentru neacordare prioritate pietoni , 4 pentru neacordare prioritate vehicule, fiind reţinute 40 certificate de înmatriculare
În intervalul amintit au fost sancționați opt pietoni, 13 bicicliști și un conducător de vehicule cu tracțiune animală pentru nerespectarea prevederilor legale privind circulația pe drumurile publice.