Președintele Consiliului de Administrație al IAR SA Brașov convoacă Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor societății pentru 14 februarie, când ar ...

IAR Brașov, „căpușată” politic la nivel de conducere
Octavian Alin Greblă, fiul lui Toni Grebă, secretar general al Guvernului şi achitat în vara anului 2019, în dosarul în care era cercetat pentru fapte...

Emil Niţă, vicepreşedinte la Agenţia Naţională pentru Protecţia Consumatorului
Braşovul are un reprezentant la nivel de vârf la nivelul Guvernului Grindeanu. ESte vorba despre Emil Niţă junior, care în 2012-2016 a fost consilier ...

S-a stabilit cât vor plăti unităţile din turism impozit, începând de anul viitor
Deputatul Emil Niță a anunțat astăzi, într-o conferință de presă, că la ultima ședință din Parlament s-a votat propunerea legisaltivă referitoare la i...

Legea Aeroportului va fi discutată în regim de urgenţă şi la Camera Deputaţilor
Legea privind trecerea terenului de la Institutul de Cercetare a Cartofului şi Sfeclei de Zahăr a ajuns la Camera Deputaților, a precizat deputatul PS...

„Scurtătură” legislativă pentru terenul Aeroportului de la Ghimbav
Deputații Gabriel Andronache (PNL) și Emil Niță (PSD) spun că au făcut miercuri, 8 iunie 2016, în plenul Camerei Deputaților, un pas mare înainte pent...

Emil Niță: Dacă România nu este în dezechilibru economic, este meritul guvernelor USL – Ponta
Deputatul Emil Niță, vicepreședinte al PSD Brașov , a anunțat, astăzi, într-o conferință de presă, că dacă la Semestrul european, unde are loc procedu...

Emil Niță și creșterea natalității
Deputatul PSD Emil Niţă a anunțat astăzi că parlamentarii social-democraţi au reuşit să avizeze favorabil, în Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor, ...

Emil Niță: Nu putem primi bani din fondul de rezervă al Guvernului
Deputatul PSD Emil Niță a declarat că Braşovul nu poate primi bani pentru Aeroport din fondul de reyervă a Guvernului, aşa cum susţinea liberalul Gheo...

Amendamentele pentru Aeroportul Brașov, trântite de PSD în plen
Amendamentele 104 și 105 inițiate de deputații Mihai Donțu (PNL) și Mihai Sturzu (independent, fost PSD până alaltăieri), cu privire la suplimentarea ...
Anunţuri mică publicitate
Locuri de muncă Brașov: arhitect și designer interior
Pregătim ceva interesant pentru Brașov și căutăm colegi cu care să realizăm acest lucru. Dacă te caracterizează creativitatea, curiozitatea și ești o ...
De top în Brașov
Echipamente medicale de peste 10 milioane de lei, la Spitalul de Psihiatrie și Neurologie
Policlinica Spitalului Clinic de Psihiatrie şi Neurologie va fi dotată în cursul anului 2021 cu echipamente şi aparatură moderne şi de înaltă calitate...