Un nou program ce vizează piaţa unică

Un nou program ce vizează piaţa unică

Pentru următorul buget al UE din perioada 2021-2027, Comisia propune un nou program special conceput, în valoare de 4 miliarde de euro, menit să capaciteze și să protejeze consumatorii și să permită unui număr mare de întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri) europene să profite pe deplin de o piață unică care funcționează bine.

Noul program va consolida guvernanța pieței interne a UE. El va veni în sprijinul competitivității întreprinderilor, și în special a IMM-urilor, va promova sănătatea umană, a animalelor și a plantelor, precum și bunăstarea animalelor și va stabili cadrul pentru finanțarea statisticilor europene.

Noul program privind piața unică va sprijini:

Protejarea și capacitarea consumatorilor: Noul program va garanta aplicarea drepturilor consumatorului, va asigura un nivel ridicat de protecție a consumatorilor și de siguranță a produselor și va ajuta consumatorii în cazul în care aceștia se confruntă cu probleme, de exemplu atunci când fac cumpărături online. De asemenea, programul va facilita accesul consumatorilor la căi de recurs, astfel cum s-a propus în pachetul „Noi avantaje pentru consumatori’’.

Competitivitatea întreprinderilor, în special a IMM-urilor: Bazându-se pe succesul actualului program pentru competitivitatea întreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii (COSME), Comisia propune consolidarea sprijinului acordat întreprinderilor mici, astfel încât acestea să își intensifice și să își extindă activitățile dincolo de frontiere.

 Un nivel ridicat al sănătății umane, al animalelor și al plantelor: Cetățenii UE vor continua să aibă acces la alimente sigure și de înaltă calitate pe piața unică europeană integrată. Finanțarea acordată în cadrul noului program va sprijini producția de alimente sigure, prevenirea și eradicarea bolilor animalelor și a organismelor dăunătoare plantelor, precum și îmbunătățirea bunăstării animalelor în UE. Ea va promova, de asemenea, accesul la piață pentru producătorii de alimente din UE, va contribui la exporturile către țări terțe și va sprijini în mod semnificativ industria agroalimentară în calitatea sa de sector de vârf al economiei UE.

Aplicarea eficientă a legislației și standarde de primă clasă: Programul va consolida cooperarea dintre statele membre și Comisie, pentru a se asigura că normele UE sunt implementate și aplicate în mod corespunzător. Programul va sprijini totodată organizațiile de standardizare europene în vederea elaborării unor standarde actualizate și orientate către viitor.

Concurență loială în era digitală: Programul va ajuta Comisia să își consolideze și mai mult instrumentele și expertiza în domeniul informatic, pe care le utilizează pentru a aplica cu eficacitate normele în materie de concurență în contextul economiei digitale (și anume, să răspundă la evoluțiile pieței cum ar fi utilizarea volumelor mari de date și a algoritmilor), precum și să sporească cooperarea dintre Comisie și autoritățile și instanțele din statele membre.

Statistici europene de înaltă calitate: Programul va acorda finanțare institutelor naționale de statistică pentru elaborarea și difuzarea de statistici europene, care sunt indispensabile pentru luarea deciziilor în toate domeniile de politică.

Loading...
Taguri

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate

0 Shares
Share via