Drumarii au acționat cu 22 de utilaje și 220 de tone de material antiderapant, pe drumurile din județ

Drumarii au acționat cu 22 de utilaje și 220 de tone de material antiderapant, pe drumurile din județ

Ninsorile din ultimele două zile au pus drumarii la treabă, care au lucrat continuu, astfel ca pe drumurile din județ să nu fie probleme.

Utilajele de deszăpezire ale Secţiei de Drumuri Naţionale (SDN) Braşov au acţionat, începând de luni seara şi până marți dimineaţa, pe 13 tronsoane, răspândind 220 de tone sare, în condiţiile în care într-o parte a judeţului a nins.

Potrivit Directiei Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov, în judeţul Braşov s-a acţionat cu 22 de utilaje, pe DN1, DN 1A, DN1 E, DN 1S, DN 10, DN 11, DN 13, DN 13 E, DN 73, DN 73 A, DN 73 B, DN 73 F şi VOB (limita municipiului Braşov).

Marți dimineța a nins în zona staţiunilor Predeal şi Bran, iar în restul judeţului a plouat.

În total, DRDP Braşov, care administrează reţeaua de drumuri naţionale din judeţele Braşov, Covasna, Harghita, Mureş, Sibiu şi Bistriţa-Năsăud, a acţionat, în intervalul luni, ora 17,00 – marţi, ora 5,00, cu 101 autoutilaje, care au răspândit 310 tone de material antiderapant.

Foto: arhiva

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate

Share via