Consilierii locali PNL Braşov susţin majorarea valorii tichetelor pentru vârstnici

Consilierii locali PNL Braşov susţin majorarea valorii tichetelor pentru vârstnici

Prin HCL nr. 216/2014, republicată conform HCL nr. 312/2014, s-a aprobat acordarea pachetului cu alimente „Pentru suflet” de două ori pe an (de Sărbătorile Pascale și Crăciun) persoanelor vârstnice cu domiciliul stabil în Municipiul Brașov care au împlinit vârsta legală de pensionare, (respectiv femei peste 63 de ani și bărbați peste 65 de ani), conform prevederilor legale în vigoare, a căror pensie lunară are valoarea mai mică de 1000 lei. Pachetele cu alimente s-au acordat sub formă de tichete cu valoare de 50 lei/persoană.

Analizând numărul tichetelor înmânate beneficiarilor se evidențiază o scădere de la o campanie la alta, conform graficului de mai jos.

„Se constată, că pe parcursul derulării campaniilor a scăzut constant numărul tichetelor acordate. În luna octombrie 2018, Casa Județeană de Pensii Brașov ne-a comunicat un număr de 8.338 pensionari eligibili, având pensia lunară până la 1.000 lei, iar numărul de beneficiari în campania Crăciun 2018 a fost de 4.511 persoane, ceea ce atestă un grad de accesare tichete de 54%. Având în vedere datele de mai sus, conislierii locali PNL consideră că este oportun ca, începând din campania Paște 2019, valoarea tichetelor să fie majorată la 100 lei. Estimăm că numărul de beneficiari va fi de aproximativ 8.300 beneficiari/campanie”, spune liderul consilierilor locali PNL, Adrian Oprică.

În aceste condiții, consilierii liberali propun aprobarea implementării la nivelul municipiului Brașov a proiectului „Dar din suflet pentru seniori”, iniţiat de primarul George Scripcaru, şi acordarea unor tichete sociale în cuantum de 100 lei/persoană, de două ori pe an (de Sărbătorile Pascale și de Crăciun), pentru persoanele vârstnice cu domiciliul stabil în municipiul Brașov, care au împlinit vârsta legală de pensionare și au pensii lunare de până la 1.000 de lei inclusiv.

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate

Share via