Amendament PSD – UDMR pentru finațarea Aeroportului Brașov

Amendament PSD – UDMR pentru finațarea Aeroportului Brașov

În contextul dezbaterilor la bugetul pentru anul 2019, cei șase parlamentari brașoveni ai PSD împreună cu deputatul UDMR, Izabella Ambrus, au depus un amendament prin care solicită finanțarea proiectului Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav cu suma de 15 milioane de lei.

„Proiectul Aeroportului Brașov-Ghimbav va genera dezvoltare economică locală și regională. De aceea, noi, deputații PSD și UDMR din Brașov am inițiat acest amendament prin care propunem alocarea unei sume de cel puțin 15 milioane de lei pentru finanțarea proiectului în 2019. În cadrul dezbaterilor din Comisiile de specialitate vom face eforturi pentru suplimentarea acestei sume. Suntem încrezători că la nivel guvernamental se va da un semnal pentru dezvoltare în Brașov și în județele care vor beneficia de pe urma viitorului aeroport. Fiecare finanțare ne aduce mai aproape de ceea ce ne dorim cu toții – un aeroport care să aducă beneficii regiunii noastre. Considerăm că alocarea sumei de 15 milioane de lei este realistă în contextul general al finanțărilor de la buget pentru anul 2019. Cel mai important, inițiativa noastră este acceptabilă la nivel guvernamental. Este o propunere responsabilă, nu dorim sa vindem iluzii” a declarat Roxana Mînzatu, deputat și vicepreședinte PSD.

În motivarea amendamentului, inițiatorii arată că obiectivul de investiții reprezintă primul aeroport nou de după 1989 care deservește, în principal, județele Brașov, Covasna, Harghita și zonele adiacente acestora.

Potrivit inițiatorilor, Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav nu a beneficiat niciodată de alocări din bugetul de stat și în contextul celui mai mare PIB din istoria României este un semnal important ca Guvernul să asigure surse de finanțare necesare.

Rămânem consecvenți în susținerea acestui proiect al judetului Brasov și al județelor invecinate, mai ales că de la început proiectul a primit voturile consilierilor județeni ai PSD, care au votat toate propunerile de implementare a proiectului Aeroportului. Este și un semnal că vom continua să suținem acest proiect mai departe, mergând în paralel cu procedurile inițiate la Bruxelles pentru asigurarea decontării din fonduri europene a unora din cheltuielile cu proiectul Aeroportului și, implicit, pentru recuperarea unei fondurilor investite până în prezent, mare parte din imprumuturi”, explică senatorul Marius Dunca, președintele PSD Brașov.

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate

0 Shares
Share via