Licitaţie pentru autospecialele necesare Aeroportului

Licitaţie pentru autospecialele necesare Aeroportului

Consiliul Județean Brașov derulează în prezent procedurile de achiziție a unor echipamente aeroportuare de importanță majoră pentru certificarea și operarea Aeroportului Internațional Brașov – Ghimbav (AIBG).

Este vorba despre două autovehicule de ultimă generație destinate prevenirii și stingerii incendiilor – o autospecială de pompieri echipată cu agenți complementari, pentru intervenție rapidă, și una dotată cu agenți complementari și echipament de descarcerare, precum și despre două autospeciale de deszăpezire PDA, echipate cu plug, perie cilindrică și autosuflantă, capabile să opereze în condiții meteorologice severe și să curețe cu rapiditate zăpada de pe suprafețele de mișcare, astfel încât să mențină pista operațională, dar și să protejeze balizele luminoase aflate pe suprafața de mișcare.

Potrivit normativelor în domeniu, aceste autovehicule trebuie să existe fizic în dotarea AIBG înainte ca aeroportul să fie operațional. Specificațiile tehnice pentru autospecialele de pompieri au fost stabilite de beneficiar în conformitate cu reglementările Organizației Internaționale a Aviației Civile (ICAO), iar cele pentru mașinile de deszăpezire respectă cerințele Autorității Aeronautice Civile Române.

Prețul estimat pentru această achiziție este de 9,1 milioane de lei fără TVA, termenul-limită pentru depunerea ofertelor fiind 5 martie 2019.

Conform caietelor de sarcini postate de specialiștii CJ Brașov în sistemul electronic de achiziții publice, termenul acceptat de beneficiar pentru livrarea acestor echipamente este între 7 și 9 luni de la semnarea contractelor de furnizare. Alexandru Anghel, coordonatorul proiectului AIBG, explică faptul că „fiind vorba despre autovehicule destinate exclusiv activității aeroportuare, producători pentru ele se găsesc doar în străinătate, iar timpul de producție este mare deoarece sunt realizate la comandă”.

În ceea ce privește numărul de unități propus a fi achiziționat, acesta este determinat de categoria în care se încadrează Aeroportul Brașov (operabil pentru aeronave mediu-curier) – atunci când este vorba despre autospecialele de pompieri, respectiv de densitatea traficului – în ceea ce privește utilajele de deszăpezire.

„Dorim ca Aeroportul nostru să dispună de echipamente de cea mai înaltă calitate, eficiente și fiabile, care să asigure atât intervenția de urgență pentru salvarea pasagerilor, cât și menținerea suprafețelor de mișcare în stare permanentă de operare. Am lansat această procedură conform graficului de achiziții stabilit de echipa de implementare a proiectului AIBG, în așa fel încât să avem Aeroportul perfect funcțional la termenul stabilit. Nu cumpărăm aceste autospeciale mai devreme decât este necesar, dimpotrivă, estimăm că ele ne vor fi livrate imediat după finalizarea construcției remizei PSI, unde le vom parca. Brașovenii trebuie să știe că avem foarte multe proceduri pe care le desfășurăm concomitent, atât pe partea de infrastructură aeroportuară, cât și pe partea de certificare a aeroportului, toate aceste achiziții fiind interconectate în ideea ca până la sfârșitul anului 2020 să finalizăm toate lucrările și să obținem certificarea pentru Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav”, spune Adrian-Ioan Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov.

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.