Cum să rămâi în siguranţă în timpul unei pene de curent iarna asta?

Cum să rămâi în siguranţă în timpul unei pene de curent iarna asta?

Iarna este un sezon pe care mulă lume în aşteaptă cu nerăbdare. Prima zăpadă a anului este un moment de emoţie şi sărbătoare. Odată ce iarna s-a instalat, este timpul să ne jucăm în zăpadă, să admirăm lumea cum se transformă în alb şi să pregătim ciocolata caldă şi focul în casă.

Cu toate astea, iarna are şi o parte urâtă pe care majoritatea persoanelor o ignoră. Dacă ai mai trecut printr-un viscol sau furtună puternică pe timp de iarnă, atunci ştii gradul de daune pe care îl poate produce un astfel de eveniment. Viscolul poate cauza daune mari surselor de energie şi te pot lăsa în întuneric total pentru mai mult timp ecât ai prevăzut tu. În timpul acestor furtuni, ajungi să înţelegi cât de dependent eşti de energia electrică şi de tot ceea ce pune ea în mişcare.

În cazul în care se produce o pană de curent situaţia poate deveni foarte periculoasă într-un timp foarte scurt. Ai mai jos câteva sfaturi despre cum să te menţii în siguranţă pe timpul acestor pene masive de curent.

Asigură-te că ai locuinţa echipată şi pregătită

Acesta este, fără îndoială, primul lucru la care ar trebui să te gândeşti atunci când se apropie iarna. Nu te lăsa păcălit de iluzia faptului că nu se va întâmpla o cădere de curent în zona ta- vei fi prins nepregătit. Neanticipând riscurile, te expui unor primejdii din care ulterior va fii greu să ieşi.

A pregăti casa pentru o cădere de curent în timpul unei furtuni de zăpadă nu presupune doar fortificarea ei fizică, ci şi resursele de care ai nevoie pentru o situaţie de genul.

Este recomandat ca toată lumea să aibă un kit pregătit pentru astfel de situaţii, ca de exemplu:

  • Asigură-te să ai la îndemână surse de alimentare auxialiare pentru sistemul de alarmă și cel de supraveghere video

  • Dacă uşa ta de la garaj sau poarta este automatizată, vei avea nevoie să ştii cum să o deschizi manual. Este posibil să ai nevoie şi de un instrument suplimentar pentru a face acest lucru.

  • Fă proivizii de butelii de gaz.

Ai mai jos lucrurile principale de care ai nevoie pentru a trece cu bine de o cădere de curent pe timpul iernii:

  • Un radio

  • Baterii de rezervă

  • Pături

  • Senzori cu baterii pentru a îţi menţine casa în siguranţă

  • Lanterne

  • Alimente care nu sunt perisabile

  • Medicamente de bază (precum analgezicele)

  • Deschizător de conserve

  • Apă potabilă

  • Unelte

  • Detector de monoxid de carbon (pe bază de baterii) – pentru cazuri în care ești nevoie să faci focul în sobă

UPS-uri / generatoare pentru orice situaţie

Cea mai bună salvare, în cazul în care ai la dispoziţie aşa ceva, este un UPS. Acesta poate face diferenţa dintre o pană masivă de curent şi un întuneric total. Aceste UPS-uri sunt surse de energie neîntreruptibile ce te pot menţine în siguranţă în astfel de cazuri. De obicei, ele vin cu două sau mai multe prize cu protecţie pentru conectare şi nu permit întrerupere sau fluctuaţii de energie. Un UPS te poate salva de la foarte multe riscuri şi poate ţine piept cu brio unei astfel de căderi- recomandăm câte unul în fiecare casă, încărcat în permanenţă.

Fii atent la mâncare

În timpul unei pene de curent pe timpul iernii, mâncarea ta şi mâncarea în general (la magazine) poate fi supusă riscurilor. Atunci când frigidere şi congelatoarele nu mai funcţionează, mâncarea se va strica şi la tine acasă, şi în magazine. De asemenea, asigură-te că ai destulă mâncare neperisabilă pentru a ajunge întregii familii până la încetarea furtunii.

Cheia pentru a trece cu bine printr-o furtună de genul, este să ai o debara/cămară cu alimente neperisabile la conservă în permanenţă.

Dacă te aflii în situaţia unei pene de curent masive pe timp de iarnă, iată ce poţi face în ceea ce priveşte frigiderul şi congelatorul din casa ta:

  • Deschide-le cât mai rar posibil pentru a păstra răcoarea.

  • Consumă mai întâi alimentele care sunt deschise.

  • Asigură-te că nu ai alimente care se scurg în frigider.

  • Dacă vrei să păstrezi anumite alimente mai mult timp, recomandăm mutarea lor în containere de răcire cu gheaţă.

Găseşte modalităţi de a te încălzi

Menţinerea căldurii este extrem de importantă. Majoritatea caselor sunt echipate cu sistem de încălzire centrală şi sunt, prin urmare, încălzite pe întreaga durată a iernii. În absenţa energiei electrice, casa ta poate deveni o peşteră rece şi umedă.

De aceea, este vital să păstrezi temperatura corporală la un nivel normal. Pentru asta, iată ce poţi face:

  • Poartă mai multe straturi de haine precum pulovere şi jachete

  • Păstrează la îndemână câteva pături

  • Poartă căciulă pentru că cea mai mare parte a căldurii corporale se pierde prin cap

  • Poartă mereu şosete şi mănuşi

Un alt mod de a rămâne la căldură este să aprinzi focul – în cazul în care ai sobă sau şemineu. Ai grijă când aprinzi focul şi ia măsurile necesare anti-incendiu. Stai mereu cu ochii pe foc pentru a te asigura că rămâne sub control. De asemenea, este nevoie să iei în considerare şi monoxidul de carbon şi să te fereşti de efectele nocive ale acestuia. Cea mai bună soluţie contra acestui risc este un detector de monoxid de carbon pe bază de baterii.

Conservă-ţi resursele

Unul dintre cele mai grave aspecte legate de întreruperile de energie din timpul iernii este că reparaţia pagubelor poate dura ceva mai mult timp decât te aşteptai iniţial. De obicei în cazuri de genul, energia electrică nu revine timp de câteva zile şi nu există vreo posibilitate de anticipare.

Prin urmare, este important să foloseşti resursele cu înţelepciune pentru a te asigura că nu le epuizezi până în momentul revenirii energiei electrice. Trecerea cu bine printr-o furtună cu daune eletrice constă în administrarea corectă a resurselor.

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate