VIDEO Șoferul unui autoturism a murit după ce s-a ciocnit cu un autobuz, pe DN1

VIDEO Șoferul unui autoturism a murit după ce s-a ciocnit cu un autobuz, pe DN1

UPDATE „La data de 10.01.2019 un barbat in varsta de 58 ani din Dambovita care a condus un auto pe DN 1 pe str. Barsei la iesirea din municipiul Codlea, pe fondul neadaptarii vitezei la conditiile de drum si trafic, carosabil acoperit cu zapada, a pierdut controlul asupra directiei de mers, a intrat pe contrasens si a intrat in coliziune cu un autobuz care circula regulamentar pe sensul Brasov-Sibiu. In urma accidentului a rezultat decesul conducătorului autoturismului care a fost transportat la SJML in vederea efectuarii necropsiei. Cercetarile continua sub aspectul savarsirii infractiunii de ucidere din culpa”, a precizat subcomiar Alina Ivan, purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov.

Șoferul unui autoturim a murit aproape de miezul nopții, în urma impactului pe care l-a avut cu un autobuz în care se aflau 40 de persoane. După impact, cele două vehicule au ajuns la o distanță de aproximativ 100 de metri unul de celălalt.

Accidentul a avut loc pe DN 1, între Ghimbav şi Codlea.

„S-a deplasat la fata locului un echipaj pentru descarcerare, un echipaj cu apa si spuma si trei echipaje. Barbatul din autoturism, care era incarcerat, a fost declarat decedat. Din autobuz, o singura persoana a avut nevoie de ingrijiri medicale. Pasagerii din autobuz au fost preluati de alt mijloc de transport”,  a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, cpt. Ciprian Sfreja.

CLICK pe poze pentru a se mări!

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate

Share via