Sfântul Ștefan, primul diacon și martir al Bisericii

Sfântul Ștefan, primul diacon și martir al Bisericii

În a treia zi de Crăciun are loc o mare sărbătoare pentru creștini. Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Apostol Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan.

Numele sfântului provine din limba greacă și înseamnă „cununa lui Dumnezeu”.

Conform Noului Testament, Ştefan se trăgea din Ierusalim şi avea origini iudeice. El este recunoscut ca fiind primul martir și diacon al Bisericii, care a fost condamnat de către autorităţile Iudaice.

Sfântul Ștefan a fost unul dintre ucenicii lui Iisus Hristos, care îl urma pretutindeni și care a asistat direct la faptele sale. Fiind ales să îi conducă pe diaconi, Sfântul Ștefan a fost numit Arhidiacon.

Sfântul Ștefan a fost primul care a vestit şi mărturisit credinţa în Hristos. Pentru că susținea învățăturile lui Iisus Hristos, Sfântul Ștefan a fost remarcat de farisei. Aceștia l-au dus în fața Sinedriului, pentru a fi acuzat de blasfemie contra lui Moise și a lui Dumnezeu.

După ce a fost judecat de Caiafa, Sfântul Ștefan a fost găsit vinovat și a fost condamnat la moarte prin lapidare. După ce a aflat sentința, Sfântul Ștefan le-a spus tuturor celor prezenți: “Iată, văd cerurile deschise și pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu”, potrivit calendarulortodox.ro.

Imediat după ce a rostit aceste cuvinte, Sfântul Ștefan a fost scos afară și ucis cu pietre, devenind primul martir care a fost ucis pentru credința sa.

Din anul 560, osemintele sale se află în cripta bisericii „San Lorenzo fuori le Mura”, din Roma.

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Ștefan

În ziua praznicului, este bine să evităm deplasările în zone montane şi în locuri izolate, care ne pun viaţa în primejdie.

În tradiţie se mai spune că pentru sporul casei şi sănătatea rudelor bolnave sau păgubite este bine ca pe 27 decembrie să dăruim icoana Sfântului Ştefan sau o candelă nouă, aprinsă.

Aceasta icoană îi ajută pe cei care au probleme de sănătate să se vindece mai repede, iar pe cei care sunt în conflict de multă vreme cu anumite persoane să își găsească liniștea și să își rezolve problemele.

Tot ca un semn al iubirii, preţuirii şi respectului este bine ca în această zi persoanele certate să se împace.

Pentru sporul casei şi pentru sănătatea rudelor cu probleme mari de sănătate, trebuie să-l cinstim pe Sfântul Ştefan prin fapte bune, iar reconcilierile sunt binevenite în această zi.

Sfântul Ștefan, primul diacon şi martir al Bisericii, este sărbătorit de creștinii romano-catolici, anglicani, reformați, evanghelici și unitarieni pe 26 decembrie, în a doua zi de Crăciun.

Cu prilejul acestei sărbători creștine, urăm La Mulți Ani, tuturor celor care poartă acest frumos nume!

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate

Share via