Percheziții la suspecții de furt urmărți cu focuri de armă în miez de noapte

Percheziții la suspecții de furt urmărți cu focuri de armă în miez de noapte

După urmărirea nocturnă de joi, cu focuri de armă, în urma căreia trei persoane au fost arestate, polițiștii brașoveni au efectuat, sâmbătă, percheziții domiciliare la locunțele suspecților.

Din verificările efectuate a rezultat că cei trei suspecți, împreună cu alte două persoane identificate ulterior, au pătruns prin escaladare, în noaptea respectivă, într-un imobil situat pe strada Zizinului din municipiul Săcele, de unde au sustras role de cablu în valoare de 2.000 lei, trei dintre aceştia fiind prinși de polițiști ulterior comiterii faptei.

„Din datele și probele administrate ulterior, a rezultat că, în noaptea de 06-07.12 a.c., cei cinci suspecţi au pătruns în punctul de lucru aparținând unei societăți de pe strada Făgărașului, din Braşov, de unde au sustras o sumă de bani din sertarul casei de marcat, precum și încălțăminte, valoarea prejudiciului fiind de aproximativ 5.100 de lei”, a informat subcomisarul Ionuţ Marin, purtător de cuvânt al I.P.J. Braşov.

Mai mult, s-a stabilit că, în data de 13.12, în jurul orei 15.54, unul dintre suspecți, în vârstă de 49 ani, în timp ce se afla într-un centru comercial, a profitat de neatenția vânzătoarei, căreia i-a sustras un telefon mobil în valoare de 800 de lei.

În cauză, față de cei cinci suspecți instanța a dispus, sâmbătă, 14 decembrie, măsură arestului preventiv pentru 30 zile, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat.

Tot sâmbătă , polițiștii, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, au pus în aplicare 6 percheziții domiciliare la locuințele suspecților, unde au fost identificate scule electrice, cu caracteristici ale unor bunuri ce figurează sustrase, telefoane mobile, aparatură electronică, precum și alte bunuri.

Cercetările continuă, sub supravegherea procurorului de caz, în vederea stabilirii întregii activități infracționale și dispunerii măsurilor legale.

Foto: arhiva

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate

0 Shares
Share via