RATBV va asigura traseul Brașov – Cristian, de la 1 ianuarie 2019. Cât va fi prețul unei călătorii

RATBV va asigura traseul Brașov – Cristian, de la 1 ianuarie 2019. Cât va fi prețul unei călătorii

Linia de Cristian  va avea două autobuze cu adăugarea celui de al treilea la orele de vârf. Autobuzele vor fi în prima fază Mercedes CITARO. O călătorie de transport metropolitan între Braşov şi Cristian va costa 2,5 lei. Acesta este tariful pe care îl vor plăti călătorii, în condiţiile în care costul de operare pe kilometru a fost calculat la aproximativ 5,95 lei.

 Pregătirea Comunei Cristian din punct de vedere logistic

Săptamana viitoare va fi amplasat chioșcul de încărcare a cardurilor în Cristian. Dacă timpul va permite se vor delimita vizual stațiile: pentru transportul public local efectuat de către RATBv stațiile vor avea panouri cu denumirea operatorului, a stației și numărul liniei. Vizual, stațiile vor fi vopsite galben-negru pe borduri, iar pe carosabil se va marca „BUS”.

Stațiile pentru transportul intra și interjudețean vor fi distincte și vor avea panourile generale cu autobuz (alb cu albastru) și vor avea marcaj alb-negru). Este interzisă oprirea altor operatori în stațiile RATBv.

Cardurile și validarea lor

În Cristian nu vor exista bilete de hârtie. Autoritatea locală împreună cu operatorul de transport vor asigura cardurile necesare pentru cetățeni cu titlu gratuit. Aceste carduri vor fi încărcate cu suma de 10 lei, sumă suportată de către bugetul local, și vor fi distribuite cetățenilor.

Aceasta reprezintă echivalentul a patru călătorii, număr suficient de călătorii pentru ca fiecare cetățean să opteze pentru abonament sau portofel electronic. Cardurile sunt nominale și vor putea fi încărcate la Casieria din Cristian sau la Casieria de la Municipal (aceasta este în etapa de pregătire).

Conform contractului, începând de la 1 ianuarie 2019, va fi obligatorie validarea cardului la urcarea în mijloacele de transport pe toate liniile deservite de către RATBV SA, indiferent de localitate. 

Prima cifră din numărul liniei indică tronsonul

A doua cifră din numărul liniei indică ordinul localității față de proximitatea municipiului Brașov ( prima localitate de pe tronson după Brașov).

A treia cifră indică numărul liniei la nivelul localității.

Exemplu: 110 – Brașov Cristian

Această linie face parte din tronsonul 1 Brașov – Râșnov

Are capăt de linie în Cristian, această comună fiind prima după Brașov.

Este prima linie din comuna Cristian ( notată cu 0)

120 – Brașov – Râșnov

Va face parte din tronsonul 1, are capăt de linie în Râșnov ( cifra 2 reprezintă ordinul localității după Brașov) și este prima linie din Râșnov.

Localitățile programate pentru etapa I : Brașov, Cristian, Bod, Ghimbav, Sânpetru

Localitățile programate pentru etapa a II-a : Municipiul Codlea, Municipiul Săcele, Orașul Predeal, Orașul Râșnov,Prejmer, Hărman, Hălchiu, Feldioara, Vulcan, Tărlungeni

Implementare transport etapa a II-a

În actualele condiții legislative, implementarea transportului public de călători prin curse regulate la nivelul tuturor localităților membre ale AMDDTP Brașov va începe la data de 1 iulie 2019 pentru toate localitățile.

În momentul de față sunt la promulgare de către Președintele României modificările aduse la Legea nr. 92/2007 a serviciior de transport public local și Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice. Dacă acestea vor fi promulgate în forma actuală, termenul de implementare a transportului public la Brașov va fi decalat pentru 1 ianuarie 2020, modificările prelungind actualele licențe de traseu până la 31 decembrie 2019.

Transportul public local de persoane in zona metropolitana este realizat sub incidenta Regulamentului CE 1370/2007.

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap