FOTO Un bucătar din Bran a obținut bronzul la Cupa Mondială de Gastronomie Villeroy & Boch

FOTO Un bucătar din Bran a obținut bronzul la Cupa Mondială de Gastronomie Villeroy & Boch

Bogdan Cozma a adus României medalia de bronz la Cupa Mondială de Gastronomie Villeroy & Boch, eveniment desfășurat la Luxemburg în perioada 24 – 28 noiembrie 2018. El a participat la secțiunea de culinary art individual și este unul dintre cei care reprezintă, astfel, România pe podium, deoarece în țara noastră au ajuns medalii și pentru alte categorii competiționale.

Primul concurs la care a participat Bogdan Cozma, bucătar-șef la Restaurantul D.O.R. din Tohanu Nou, Bran a avut loc în luna aprilie a acestui an – Gastropan International Exhibition. Gătește de 5 ani și se perfecționează zi de zi, se documentează și experimentează pentru a-și urma crezul principal care îi ghidează cariera: creația este esența bucătăriei, iar inventivitatea este obligatorie.

Interesant este că Bogdan nu a făcut teste sau probe practice înainte de competiția de la Luxemburg, ci doar a notat idei, a făcut schițe, a gândit de multe ori și „a tăiat” o singură dată; pregătirile efective au început în seara de joi dinaintea concursului, iar proba de culinary art individual, la care s-a clasat pe locul al III-lea, s-a desfășurat sâmbătă, pe 24 noiembrie, în prima zi de la această ediție a Cupei Mondiale de Gastronomie Villeroy & Boch.

CLICK pe poze pentru a se mări!

Bogdan Cozma spune că a încercat să creeze ceva nou, „să fac îmbinări de gusturi în cadrul meniului Gourmet. Sarcina noastră, a concurenților, a fost de a realiza un meniu Gourmet cu 5 feluri de mâncare, din care unul să fie desert. Apoi, două piese de fingerfood gătite la rece și servite la rece, dar și două piese de fingerfood gătite la cald și servite la rece. Eu am pregătit, printre altele: rulou din somon marinat cu cremă de brânză și caise confiate în mantie de spanac; terină din țelină apio cu mozaic din legume; tortuleț din piept de rață; duo din ton și somon cu pudră de chorizo și foaie de algă. Din meniul Gourmet, menționez: gustare cu ton în crustă de susan bicolor, cremă de brânză cu țelină și ulei aromat cu busuioc; consommé din fructe de mare; filé de șalău; icre de șalău; risotto descompus cu cerneală de sepie și dovleac copt; filé de căprior, furnir din cartofi dulci și albi; sferă din mousse de ciocolată amăruie cu peltea de morcov, mousse de roșii cu brânză de vaci.”

Cupa Mondială de Gastronomie Villeroy & Boch este una dintre cele mai importante competiții internaționale din domeniu și are loc la fiecare 4 ani în Marele Ducat al Luxembourgului. Ediția din acest an a adus împreună, la Centrul Expozițional Luxexpo, sute de participanți din întreaga lume pentru fiecare dintre secțiunile de concurs, fie că a fost vorba de individual sau echipe naționale ori regionale, de seniori sau de juniori.

 

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.