FOTO Consilierii locali PSD acuză cenzura făcută pe pagina oficială de Facebook a Primăriei Brașov

FOTO Consilierii locali PSD acuză cenzura făcută pe pagina oficială de Facebook a Primăriei Brașov

Grupul de consilieri locali PSD protestează public asupra modului în care Primăria Brașov face cenzură politică pe pagina oficială de Facebook!

Vă facem cunoscut faptul că unele comentarii ale noastre, în calitate de consilieri locali PSD, la articolele postate pe pagina oficială a Primăriei Municipiului Brașov, sunt șterse imediat după ce sunt postate, indiferent dacă acestea sunt favorabile sau mai puțin favorabile opiniilor Executivului Primăriei.

Mai exact, la postarea din data de 09.11.2018, ora 13.42, referitoare la “tichetele pentru bebeluși”, noi, consilierii locai PSD am avut „îndrăzneala” să comentăm și să atașăm link-uri cu trimitere la un comunicat prin care, noi, consilierii PSD Brașov am afirmat ca vom iniția un proiect de hotărâre pentru stimularea natalității. Imediat, postările noastre au fost șterse de angajații Primăriei Brașov.

Aceasta înseamnă statutului unui funcționar public, plătit din bani publici?? Să șteargă comentariile nefavorabile opiniilor Executivului?? Suntem cetățeni ai Municipiului Brașov, ba mai mult, suntem consilieri locali, prin urmare, cerem să ne fie respectate dreptul la liberă exprimare și la a avea propriile opinii! Indiferent în favoarea cui ar fi!

Avem pretenții de oraș european, dar interzicem comentariile consilierilor pe pagina de Facebook a Primăriei, o instituție publică, nicidecum SRL-ul unui angajat al Primăriei Brașov!!!!

Vă informăm că am solicitat ieri, printr-o adresă depusă la CIC, lămuriri cu privire la:

  • 1.Cine este persoana care administrează contul de Facebook al Primăriei?
  • 2.În ce calitate ne restricționează și ne șterge comentariile la articolele postate?
  • 3.Cine ia decizia cenzurii anumitor comentarii?

De asemenea, am atașat acestei informări, printscreen-uri care dovedesc faptul că unele dintre comentariile consilierilor locali PSD la articolul din data de 09.11.2018 ora 13.42, cu privire la proiectul “Tichete pentru bebeluși” / “Trusou pentru nou-născut” au fost șterse, imediat după ce acestea au fost postate.

Menționăm că tot ceea ce am scris în comentarii era făcut în cunoștință de cauză, fără injurii sau limbaj neadecvat și că am respectat regulile paginii.

Și, în final, întrebăm public, de ce numai anumite publicații sunt agreate pe pagina de Facebook a Primăriei? Și culmea, link-uri cu trimitere numai către articole pozitive, favorabile activității Primarului!

Încă o dată, municipalitatea a arătat, public, lipsa de respect și „pumnul în gură” față de colegii care îndrăznesc să nu aibă aceeași opinie cu a Primarului!!!

Grupul de consilieri PSD

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate

0 Shares
Share via