Infecțiile nosocomiale din spitalele românești sunt o realitate incontestabilă, dar ce facem să le combatem?

Infecțiile nosocomiale din spitalele românești sunt o realitate incontestabilă, dar ce facem să le combatem?

La trei ani de la tragedia din clubul Colectiv, spitalele de stat din România continuă să fie bântuite de infecții nosocomiale, situație  care, în cele mai multe cazuri, este ascunsă sub preș.

Asta chiar dacă nedeclararea infecțiilor nosocomiale duce la decese evitabile, spun specialiștii. Din păcate, în spitalele românești nu se simt schimbări majore, deși după Colectiv a mai fost un scandal care a îndreptat atenția opiniei publice asupra infecțiilor nosocomiale, și anume scandalul Hexi Pharma.

Câte infecții sunt în spitalele din România? Oficial, de 5 ori mai puține decât în Germania

Oficial, în spitalele de stat din România au fost raportate, anul trecut, 19.607 infecții, dintre care 1.304 septicemii, potrivit datelor transmise de Ministerul Sănătății ca răspuns la o interpelare formulată de un deputat. În 2017 s-a înregistrat, practic, un record de infecții raportate – cele mai multe din ultimii 10 ani. Chiar și așa, Sorina Pintea declara, în luna iulie, la Antena 3, că nivelul raportat al infecţiilor spitaliceşti din România este de 1,4%, în vreme ce în Germania este de 8%. 
„Pentru furnizorii de servicii de sănătate, monitorizarea calității nu este o preocupare sistematică. De exemplu, identificarea, analiza, controlul și monitorizarea riscului infecțios intra-spitalicesc înregistrează încă deficiențe semnificative. Raportarea infecțiilor asociate asistenței medicale sau a incidentelor/accidentelor cu risc infecțios ocupațional este deficitară”, se mai arată în răspunsul transmis de Ministerul Sănătății la interpelarea formulată de respectivul parlamentar pe tema infecțiilor nosocomiale.
Dan Grigorescu, șeful Secţiei de Chirurgie Plastică şi Reconstructivă de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Braşov, este printre puținii șefi de secție din spitalele românești care raportează „fără nicio teamă” infecțiile nosocomiale. Mărturisește că a făcut acest lucru „cu rigurozitate”, la fel cum a colaborat cu „specialiștii în domeniu ai spitalului, ca să înțelegem cum s-a întâmplat și ce avem de făcut pe viitor.”
„Poate pentru că avem toată această preocupare, coroborat cu dezinfecția corect realizată, la noi infecțiile nosocomiale sunt foarte puține, dar pentru că așa și sunt, nu pentru că ne-am feri noi să le raportăm, ca să dăm bine”, spune Dan Grigorescu. Medicul brașovean admite, însă, că acest lucru nu se întâmplă în multe spitale din România:„O problemă gravă, derivând din nerespectarea managementului corect al infecțiilor nosocomiale, este neraportarea acestora.”
Dan Grigorescu este de părere că un prim pas spre normalitate ar fi ca managerii și șefii de secții din spitale să fie încurajați să raporteze infecțiile, fără să se teamă de eventuale sancțiuni sau de stigmatizare:
„Dacă lupta împotriva infecțiilor nosocomiale ar fi un criteriu în contractul de management al șefilor de secții, sunt convins că nu numai ei, ci și cei din subordinea acestora, ar deveni mult mai interesați. Iar dacă s-ar proceda la fel ca în străinătate, respectiv că secțiile de spital unde se raportează infecții ar fi «premiate» prin alocarea de sume suplimentare pentru combaterea acestora (deci sprijinire, nu penalizare), lucrurile s-ar putea schimba în bine și în România!”

De ce alții le bagă sub preș

Infecțiile nosocomiale au fost redenumite, recent, „infecții asociate actului medical”, din cauză că denumirea lor căpătase un sens profund negativ. „Deși e aceeași Mărie…”, spune medicul Dan Grigorescu, șeful Secţiei de Chirurgie Plastică şi Reconstructivă de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Braşov, care subliniază că „problema majoră nu este denumirea, ci managementul lor.”

 

Medicul brașovean atrage atenția că o condiție principală pentru ca o infecție nosocomială să poată fi raportată este ca fiecărui pacient să i se ia probe bacteriologice la internare, condiție care este „puțin respectată în spitalele din România”. O infecție nosocomială (luată din spital) poate fi declarată și raportată oficial doar în cazul în care se poate dovedi că pacientul a luat-o din spital: adică atunci când pacientului respectiv i s-au luat probe bacteriologice la internare și nu avea, la acel moment, respectiva infecție.
Dan Grigorescu vorbește și despre importanța întocmirii și actualizării permanente a unei „hărți bacteriologice” a spitalului – un alt lucru care se face în spitalele din străinătate, dar nu și în cele din România: „În mod normal, în orice spital ar trebui să existe ceea ce eu numesc ‘o hartă bacteriologică’ a spitalului. De ce? Pentru că sunt zone în spital care nu sunt atât de expuse infecțiilor (un exemplu ar fi, să zicem, reumatologia, pentru că, prin natura patologiei, acolo nu sunt internați bolnavi cu infecții), spre deosebire de altele, cum ar fi, de pildă, Terapia Intensivă (unde sunt internați pacienți gravi, cu imunitate scăzută, cu stări septice sau terminale), unde se consideră, nu doar în România, ci peste tot în lume, că sunt cele mai multe infecții nosocomiale.” 


Dan Grigorescu spune că „din câte cunosc eu, efortul de a contribui permanent la realizarea unei hărți bacteriologice a spitalului nu este un criteriu în contractul de management al șefilor de secție. În străinătate eu știu că se face asta.”

În Secţia de Chirurgie Plastică şi Reconstructivă de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Braşov, condusă de Dan Grigorescu, „infecțiile nosocomiale se raportează cu mare rigurozitate. Și fără nicio teamă!”: se recoltează probe bacteriologice pacienților atât la internarea în secție (indiferent că vin din afara spitalului sau dintr-o altă secție din spital), cât și după – chiar zilnic, atunci când este necesar. „Așa am reușit să-i identificăm încă de la internare și pe pacienții cu germeni multirezistenți (pentru că aceștia nu se găsesc neapărat numai spital, ei pot fi întâlniți și în comunitate). Pe aceștia îi izolăm, ordinea lor de intrare în sălile de pansamente este strict stabilită, iar timpii de dezinfecție sunt foarte bine stabiliți și respectați.”

„La noi infecțiile nosocomiale sunt foarte puține, dar pentru că așa și sunt, nu pentru că ne-am feri noi să le raportăm, ca să dăm bine. Am făcut din lupta împotriva lor unul din scopurile noastre strategice, la fel de important ca obținerea de rezultate cât mai bune sau a unui grad cât mai înalt de satisfacție a pacienților”, spune Dan Grigorescu, adăugând că „la început, colegii ziceau că nu sunt normal.

Acum le-a trecut. Mai ales celor care, beneficiind de rezultatele aplicării acestor reguli, au constatat că și pacienții lor evoluează septic mult mai rar decât înainte!”

Medicul Dan Grigorescu amintește că „Este de notorietate faptul că mai toate spitalele private, în care se internează de regulă pacienți programați, cer pacientului să își facă aceasta investigare bacteriologică personală înainte de a se interna. Dacă aceasta investigație pune în lumină germeni mai greu de tratat, din câte știu eu,  pacientul nu este admis în spital până nu își rezolvă această problemă. Pe când, la un spital de urgență, nu poți să faci acest lucru, pentru că pacientul este o urgență. Iată de ce este și greșit, și imoral, să se compare  condițiile oferite pacienților pe acest palier, pentru că, într-un spital de urgență, intrările celor cu infecții sunt imposibil de controlat.”

Care sunt cauzele pentru care alți medici refuză să raporteze infecțiile sau le sub-raportează?
 Dan Grigorescu afirmă că „Prima, dar cred că nu cea mai importantă, este teama unora de a le fi desconsiderată activitatea, pentru că dacă au infecții înseamnă că, gata!,  la ei e mizerie. Profund greșit. Infecțiile în secție nu înseamnă mizerie. Curățenia e una, infecțiile sunt cu totul altceva! A doua: infecțiile nosocomiale nu au cum să fie corect raportate în lipsa posibilității de încadrare în definiție, prin lipsa informațiilor privind configurația bacteriologică inițială a pacientului. Iată de ce, dacă nu faci efortul permanent ca toți pacienții care intră în secție să aibă o configurație bacteriologică cunoscută, ești condamnat să nu mai poți declara nosocomialitatea. Pentru ca nu poți  să te raportezi la nimic. Și uite cum se ajunge în situația de a se subraporta! Mai mult decât atât, să presupunem că toți medicii ar raporta toate infecțiile puse în evidență la bolnavii internați, dar care nu ar avea identificată configurația bacteriologică la internare. Și asta ar fi o greșeală, însemnând, nici mai mult, nici mai puțin decât o supraraportare.”

Concluzia medicului Dan Grigorescu este că „Argumentul pe care unii medici îl scot în față – acela de a nu raporta infecțiile nosocomiale din teama ca ar putea fi sancționați –  are mai degrabă rolul de a masca un anumit grad de dezinteres. Asta este părerea mea. Dacă lupta împotriva infecțiilor nosocomiale ar fi un criteriu în contractul de management al șefilor de secții, sunt convins că nu numai ei, ci și cei din subordinea acestora, ar deveni mult mai interesați.  Iar dacă s-ar proceda la fel ca în străinătate, respectiv că secțiile de spital unde se raportează infecții ar fi ‘premiate’ prin alocarea de sume suplimentare pentru combaterea acestora (deci sprijinire, nu penalizare), lucrurile s-ar putea schimba în bine și în România!”

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate