Poliţiştii locali au anihilat doi contrabandişti de ghebe

Poliţiştii locali au anihilat doi contrabandişti de ghebe

După ce în urmă cu doar câteva zile, poliţiştii locali au confiscat de la o persoană care expunea spre vânzare 17 kilograme de ghebe, fără acte de proveniență, de această dată, oamenii legii au depistat două persoane care comercializau peste 60 de kilograme de ciuperci în condiții improprii și fără a deține documente de proveniență a mărfii.

La sfârșitul săptămânii trecute, o patrulă a Poliției Locale de la Biroul 4 Astra, aflată în zona Gemenii cu misiunea de menținere a liniștii și ordinii publice a depistat la acest sfârșit de săptămână, două persoane care comercializau ciuperci în condiții improprii, fără a deține documente de proveniență a mărfii.

Astfel, în apropierea unui supermarket, cei doi cetățeni ofereau spre vânzare trecătorilor peste 60 de kilograme de ghebe culese dintr-o pădure aflată în proximitatea Brașovului.

„Comercianții ambulanți au fost sancționați cu câte 500 de lei fiecare și li s-a aplicat măsura complementară de confiscare a mărfii, în conformitate cu Legea 12/1990 privind protejarea polulației împotriva unor activități comerciale ilicite”, a informat purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Brașov, Anca Lăutaru.

Articolul 1 lit. b din lege prevede că este sancționată “Vânzarea ambulantă a oricăror mărfuri în alte locuri decât cele autorizate de primării, consilii județene sau prefecturi”. Sancțiunea pentru încălcarea acestui normativ este cuprinsă între 500 și 5.000 de lei pentru persoane fizice și între 2.000 și 20.000 de lei pentru persoane juridice.

Și cu această ocazie, Poliția Locală Brașov roagă cetățenii să nu consume ciuperci cumpărate de la vânzătorii ambulanți sau culese din pădure, ci să le achiziționeze doar din unități autorizate.

Foto: Politia Locala Brasov

Loading...
  1. Viktor Marius Murarescu octombrie 23, 2018, 11:36 am

    In Elvetia culesul de ciuperci din padurile comunale si private este reglementata prin lege. Astfel primele 7 zile din lunile august, septembrie, octombrie si noiembrie este strict interzisa. Apoi fiecare persoana fizica are dreptul sa culeaga 2 kg de ciuperci pe zi. Padurarii ofera servicii de paza si control pentru a depista persoanele care nu respecta aceasta regula. In plus dau informatii utile cu privire la comestibilitate. Eu personal gust fiecare ciuperca in parte la crud. Daca gustul nu este amar sau iute, atunci ciuperca este comestibila. Unele ciuperci, care cresc pe lemn putred, chiar daca nu sunt otravitoare pot fi greu digerabile.

    Reply
  2. Saracii,dar de ce le-au cantarit ca nu intelegem,ca sa stie cum sa si le imparta, sau cat sa ia pe ele de la restaurant!!!

    Reply
    • Vor sa le faca nevestele zacusca de ghebe, mno! Si era musai sa stie cum la impart 😀

      Reply
      • Nu se scrie „mno” se scrie „no”. „Mno” e o forma inventata de aia care nu au legatura cu Ardealul ( bucuresteni si alti sudisti) dar vor se dea cunoscatori. Merci. 2. Ce haios e titlul din articol. Parca si vad localii cum fac desant.

        Reply
  3. Circ. Au găsit infractorii. Ocupați va de lucruri importante și după ce vor fi rezolvate ocupați va și elde găinarii din ăstea.

    Reply
  4. Captura ca pt labari ce sa le ceri..
    Sunt oameni de o saracie lucie,faceau cateva zeci de lei,mare castig..dar cacanarii aveau nevoie acasa de ghebe si i au cuprins la vederea ghebelor instinctul legal ..
    Ceea ce trebuie sa vada nu vad,isi trag cascheta pe ochi..

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.