Discriminare! ANAF scoate la raport mirii, de ce nu și bebelușii și morții?

Discriminare! ANAF scoate la raport mirii, de ce nu și bebelușii și morții?

ANAF a început să trimită tinerilor căsătoriți solicitări ca aceștia să declare, într-un formular, ce relații economice au avut, în contextul căsătoriei civile și religioase, cu PFA, firme și altele, care le-au furnizat servicii de fotografie, muzică pentru petrecere și spațiul (restaurantul).

Fiscul verifică astfel situația veniturilor unor persoane sau firme din industria organizării de nunți, domeniu în care se plătesc sume mari de bani, dar de multe ori furnizorii de servicii, cum sunt fotografii sau formațiile, declară parțial sau deloc pentru a evita plata taxelor.

Cei care nu răspund solicitării Fiscului riscă o amendă cuprinsă între 2.000 şi 5.000 de lei.

Articolul 58, alineatul 1 din Codul de procedură fiscală, invocat de ANAF ca bază pentru solicitarea de informații, prevede: „Contribuabilul/Plătitorul sau altă persoană împuternicită de acesta are obligația de a furniza organului fiscal informațiile necesare pentru determinarea stării de fapt fiscale. În același scop, organul fiscal are dreptul să solicite informații și altor persoane cu care contribuabilul/plătitorul are sau a avut raporturi economice sau juridice, iar acestea au obligația de a furniza informațiile solicitate. Informațiile furnizate de alte persoane se iau în considerare numai în măsura în care sunt confirmate și de alte mijloace de probă”.

La categoria „alte persoane” intră și mirii, cei despre care se presupune că au achitat serviciile de genul celor verificate acum de Fisc.

În acest context, se pune întrebarea firească de ce Guvernul, în imbecilitatea lui și cu foamea de bani, nu merge până la capăt? Să ceară, domnule, proaspăt botezaților scoși din cristelniță, să declare cât a dat la fotograf și la restaurant! La fel, morții, dacă tot au ieșit la vot, ei de ce să nu declarare cât au plătit?

Și pentru că ANAF e o instituție serioasă, suntem convinși că vor cere informații și despre taxa plătită la biserică, de nou-născuți, miri și fericiții decedați, să vedem dacă pupă suma plătită cu cea trecută la catastif. Păi nu?

Iar dacă tot sunt luați la bani mărunți lăutarii, de ce nu și popii? Că și ei cântă în biserică!

Și pentru că biserica este instituție publică, iar banii încasați nu sunt înregistrați contabil, parcă se numește altfel o astfel de infracțiune, nu doar evaziune fiscală!

Apoi, în imensa lor corectitidine și independență politică, mai mult ca sigur vom afla cum onor mai-marii zilei vor fi interogați despre bairamurile la care merg și unde la plecare cer factură și bon fiscal, care, dacă există, sigur sunt la aceeași valoare cu cea plătită la chermeze…

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.