Brașovenii au colectat 20 de tone de DEEE-uri și sute de kg de hârtie și plastic, în weekend

Brașovenii au colectat 20 de tone de DEEE-uri și sute de kg de hârtie și plastic, în weekend

Campania de colectare a deşeurilor electrice şi electronice (DEEE), derulată în perioada 6-7 octombrie, în Brașov, a fost un succes.

688 de persoane au dus DEEE-uri la cele 15 puncte de colectare, iar 209 persoane au solicitat preluarea lor de la domiciliu. De asemenea, peste 3.000 de persoane au vizitat Caravana Ecotic.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea, în total, în cele două zile, a fost strânsă cantitatea de 20 de tone de deşeuri.

Proiectul a fost derulat de Primăria Brașov în parteneriat cu Eco Civica Center şi ECOTIC.

Cantitate mai mare de plastic şi hârtie adunate din Şchei şi Braşovul Vechi

De săptămâna trecută, programul pilot, lansat de primăria Brașov, privind colectarea selectivă a deşeurilor din Şchei şi Braşovul Vechi s-a desfăşura după noi reguli.

Modificarea, și anume, ridicarea deșeurilor reciclabile să se facă în fiecare sâmbătă, fără a se mai ține cont de tipul de acestora, a avut ca rezultat creşterea cantităţii de deşeuri reciclabile colectate.

Astfel, peratorii de salubritate au adunat, sâmbătă, din cele două zone, 860 kg de hârtie şi carton, 428 kg de plastic.

„Comparativ cu săptămânile anterioare, pe lângă faptul că au fost colectate cantități mai mari de deşeuri reciclabile, nu au mai fost situații în care în sacii de reciclare să fie puse alte deșeuri sau să nu se fi respectat tipul de deșeuri în funcție de culoarea sacului”, a precizat Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov.

Potrivit purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, locuitorii celor două zone, pot lăsa sacii, în faţa porţii, în fiecare zi de sâmbătă, până la ora 10.00.

Foto: ecotic.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate